Compania Dial Hârșova, producător de panouri bordurate de gard, plase și alte produse din sârmă, a fost cumpărată de ROCA Industry, holdingul de materiale de construcții al ROCA Investments.
Valoarea tranzacției depășește 11 milioane de euro, se arată într-un comunicat al ROCA Industry.
Dial, cu sediul în Hârșova, Constanța, a fost înființată în anul 1994, fiind specializată în producția de panouri bordurate de gard, plasa împletită de gard, plasa Rabitz, stâlpi rectangulari și nu numai. Compania este prezentă la nivel național prin lanțuri DYI (do-it-yourself, bricolaj), distribuitori de materiale de construcții și retaileri. Circa 10% din cifra de afaceri este generată de exporturi.
Cu o cifră de afaceri de aproximativ 41 mil. RON realizată în primul semestru al anului 2022, compania are planuri de investiții în valoare totală de aproximativ 40 mil. RON.
„Cred că mulți antreprenori români se află într-o situație similară cu cea în care eram eu, în care compania pe care am ridicat-o cu succes de la zero și am transformat-o într-un afacere profitabilă, într-o industrie de viitor, are nevoie de un nou partener de drum, care să o ducă în continuare la următorul nivel. Sigur că mi-ar fi plăcut ca unul dintre urmașii mei să fie cei care preiau acest rol, dar sunt bucuros că am găsit în ROCA Industry valori comune și parteneri de încredere care se vor ocupa de viitorul Dial.
În perioada următoare voi rămâne alături de ei și de companie, pentru a asigura transferul de know-how și viziune.” a declarat Vasile Roșu, fondatorul Dial.
Lansată în luna decembrie a anului trecut și listată la bursă în ianuarie, ROCA Industry și-a extins treptat prezența în sectorul materialelor de construcții și în prezent grupează companiile BICO Industries (70%), Sarcom (100%), Terra (100%), Eco Euro Doors (70%), si Dial ( 100% ).