Hidroelectrica vrea să repartizeze către acționari 100% din profitul de 6,3 miliarde lei realizat anul trecut / Statul român, care deține 80% din acțiuni, va încasa astfel peste 5 miliarde lei

hidroelectrica sigla

Compania națională Hidroelectrica anunță joi că vrea să repartizeze către acționari 100% din profitul net de 6,3 miliarde de lei realizat anul trecut. Amintim că statul român este acționar majoritar al companiei, cu 80% din acțiuni, în timp ce restul de 20% din acțiuni sunt tranzacționate pe bursă. Astfel, statul român va încasa peste 5 miliarde lei de la companie. De la celelalte companii controlate, statul a cerut dividende de 90% din profit, estimând că în total va colecta 8 miliarde lei. Așadar, de la Hidroelectrica vine mai mult de jumătate din sumă.

UPDATE Ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat că a fost decizia companiei și că societatea are bani separați pentru investiții. Declarația integrală, la finalul articolului.

Valoarea totală a dividendului brut propus este de 6.292.900.952 RON, iar valoarea dividendului brut pe acțiune este de 13,99 RON.

„Hidroelectrica propune acționarilor repartizarea a 100% din profitul net realizat pe parcursul anului 2023, conform prevederilor legale și a politicii companiei. Propunerea vine în contextul unei performanțe financiare remarcabile și a unei creșteri semnificative a profitabilității. Reamintim că profitul net înregistrat în anul precedent a fost de 6,3 miliarde lei, iar performanța financiară a fost dublată de realizarea uneia dintre celei mai de mai de succes listări din lume în 2023”, anunță compania.

Karoly Borbely, CEO-ul Hidroelectrica, a declarat: „Propunerea de dividend reflectă angajamentul de performanță asumat de noua echipă de la conducerea companiei în față acționarilor. Faptul că reușim să repartizăm integral profitul realizat în anul 2023, în condițiile în care ne continuăm fără dificultăți proiectele de investiții și programele de modernizare și mentenanță este o dovadă clară a stabilității financiare a Hidroelectrica, precum și a perspectivelor extrem de bune pentru viitor. Ne-am propus creșterea valorii companiei, precum și transparență și onestitate în relația cu investitorii. Accelerarea investițiilor în modernizări și proiecte noi rămâne în continuare prioritatea noastră zero.”

Aprobarea repartizării profitului net al exercițiului financiar 2023 va fi supusă aprobării AGA, în ședința din data de 29 aprilie 2024, în conformitate cu prevederile legale, incluzând Ordonanța Guvernului nr. 64/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Recent, Economedia a scris în exclusivitate că Ministerul Finanțelor a cerut ca firmele de stat să distribuie ca dividende 90% din profiturile înregistrate, statul estimând că va colecta aproape 8 miliarde de lei în acest an. Deși colectarea de dividende de la companiile de stat este o practică uzuală, Ministerul Finanțelor a cerut totuși ca memorandumul să fie introdus pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Guvern, la secțiunea „Confidențiale”. Nu este clar motivul pentru care un astfel de memorandum este confidențial.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România. Compania operează 187 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW și – în plus, deține un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. De asemenea, compania deține o cotă de 13,09% din piața de furnizare.

Sebastian Burduja:

„Au bani de investiții, dar nu își păstrează în plus față de profit bani în plus față de investiții. Ei au un buget de investiții alocat și anul trecut au executat o parte din acel buget de investiții. Eu întotdeauna am încurajat companiile din portofoliul ministerului să investească. Cu atât mai mult Hidroelectrica, unde mizăm pe o infrastructură care a fost pusă la punct acum 40-50-70 ani, cum se întâmplă la Vidraru. E adevărat, pentru management a da dividende în contextul în care această companie s-a listat anul trecut și a fost cea mai de succes listare din lume din ultimele 12 luni – este evaluarea Rothschild, este importat să dai și un semnal investitorilor și să plătești aceste dividende. Dar ei au buget pentru investiții. Asta este decizia companiei. Eu le-am cerut să își facă planul de investiții și am primit asigurări că și în condițiile unui dividend de 100% se vor ține de planul de investiții”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. In timp de romanii se straduie sa ajunga la sfarsitul lunii cu salariile ,astia fac profituri de miliarde .Bravo romania

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.