Hidroelectrica prelungește perioada în care nu va mai emite facturi

Hidroelectrica Sursa foto: Hidroelectrica / Facebook

Compania națională de stat Hidroelectrica, care a intrat recent și pe segmentul de furnizare pentru consumatori casnici, anunță că prelungește cu încă 4 zile perioada în care nu emite facturi, potrivit unei informări transmise clienților.

„Stimați parteneri,

Vă informăm că în perioada următoare, S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. va desfășura ample operațiuni de implementare a unor noi softuri și de migrare a bazelor de date, care vor întrerupe temporar procesul de facturare, înregistrarea solicitărilor și reclamațiilor, precum și răspunsurile la cererile care se află în curs de procesare. Intervalul de derulare a acestor procese va fi 27.10.2022-15.11.2022.

În perioada indicată, activitatea de relaționare cu publicul a S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. se va desfășura în continuare conform programului afișat pe site-ul companiei. Dosarele depuse în această perioadă pentru contractarea serviciului de furnizare a energiei electrice vor fi procesate ulterior finalizării operațiunilor menționate”, arată un mesaj transmis de companie.

Anterior, Hidroelectrica anunțase că nu va mai emite facturi timp de două săptămâni, în perioada 27.10.2022 – 10.11.2022.

Hidroelectrica este cel mai mare și ieftin producător de energie electrică din România, controlat de stat, de 0,250 lei/kWh fără taxe. Acest preț pentru consumatori casnici a fost menținut de societate încă din 01.01.2021, potrivit companiei.

Hidroelectrica este cea mai mare, ca venituri, și mai profitabilă companie a statului român, cu beneficii nete ce se ridică la 900 de milioane euro anual. În prezent, Fondul Proprietatea intenționează să listeze 10% din acțiunile deținute la companie (Fondul Proprietatea este co-acționar) la bursele din Londra și de la București.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ce gluma buna. Ultima factura emisa de HE in cazul este pentru luna Iunie. De atunci nimic. Nu numai ca nu emit facturi, dar, nu trimit confirmari de plata, sterg de pe site istoricul citirilor, deci sunt o gaura neagra. Ar trebui in lege sa existe niste conditii minimale verificabile ca sa intri pe piata, si la primele semne sa fi scos de pe piata.

    • Și ai vrea sa fie scos de pe piața? Pentru faptul ca nu-ti cer bani pentru ce consumi? Ai grija ce-ti dorești…

    • Pentru 1000 kwh consumați in luna februarie am platit 1380 lei la EON. Pentru aceeași cantitate consumată în luna martie am plătit 710 lei la Hidroelectrica (la fel și pentru luna aprilie; stau la bloc și singura sursa de încălzire este doar pe centrala electrică întrucât nu sunt gaze în oraș iar încălzirea centralizată e desființată).
      Da, facturile vin mai târziu, dar la prețul corect și cu scadența de (!) 45 de zile de la emitere. Eu am trimis lunar în aplicația lor indexul și au ținut cont de el.
      Vrei aplicație fițoasă, istoric, facturi la zi? Mută-te la “băieții deștepți” și plătește dublu sau chiar triplu …
      Dacă tăceai, știai doar tu că ai ghinion când gândești. Văzând comentariul tău, știm mai mulți…

          • Cred ca chestia cu gandirea si ghinionul pe care ti ai permis s o spui ti se potriveste mai bine decat celui pe care i ai adresat o. Si asta din doua motive: primul este pentru ca iti permiti sa jignesti si al doilea din faptul ca pentru cativa leuti pe care nu ti i ia un furnizor sau altulde servicii esti gata sa renunti la drepturile tale. Cu cati mai multi ca tine cu atat mai bine pt furnizori de servicii.
            Nu te repezi sa ma inghiti ca nu o sa intru intr o polemica cu tine!!!

  2. Folosesc aplicația My CEZ, dar de ceva timp nu funcționează 🤨:În schimb pe factură există un număr de telefon prin care se poate trimite indexul de autocitire.

  3. Buna ziua.Ma numesc Iancu Neculae,am depus la Hidroelectrica Bucuresti o cerere de contract cu data de 23 Octombrie 2022. Data postei la dumneavoastra a fost 28 Octombeie 2022. As dori sa stiu cand voi primi contractul? Sunt persoana cu dizabilitati locomotorii,in carucior. Daca este posibil astept raspuns pe adresa email din cererea de contract. Va multumesc.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.