Expert Forum (EFOR) a efectuat o analiză asupra destinației banilor pe care guvernul condus de Florin Cîțu i-a alocat primăriilor și consiliilor județene și a reieșit faptul că, dintr-un total de miliard de lei, PNL a luat 65%, PSD a primit 16%, UDMR 14%, iar USR „aproape” că nu a primit nimic, a transmis EFOR într-un comunicat.
„EFOR a lansat un raport prin care a analizat alocarea de fonduri de rezervă pentru autoritățile locale în ultimii 13 ani, pentru a vedea cât de clientelară a fost HG 1088/2021 prin care Guvernul Cîțu a distribuit peste un miliard de lei către primării și consilii județene.
În octombrie 2021 indicii clientelismului în alocarea de discreţionară de fonduri pentru autorităţile locale au atins maximul istoric al ultimilor 15 de ani, conform calculelor EFOR. În plină pandemie şi incertitudine, guvernul a spart puşculiţa de siguranţă a ţării – Fondul de Rezervă (FR) – distribuind fără niciun motiv rezonabil primăriilor și consiliilor județene, în principal PNL, o sumă de un miliard de lei (adică echivalentul a 200 de milioane de EUR), mult înainte ca anul să se încheie şi să ştim ce nevoi imprevizibile vor mai apărea.
Nu e prima oară când se întâmplă aşa ceva: mecanismul a mai fost folosit în trecut în aceeaşi manieră clientelară. Doar că HG 1088 aprobată în octombrie 2021 depăşeşte limitele uzuale ale politizării şi arbitrarului în alocarea de fonduri, mergând mult dincolo de ce au practicat în trecut guvernele PSD sau cel condus de Tăriceanu, care apăreau până acum cu un maxim pe indicele de clientelism calculat de EFOR”, a transmis Expert Forum.
EFOR arată că, în unele județe, cum ar fi Alba, Ilfov și Suceava, PNL a primit peste 90% din fonduri, iar în Sibiu și Constanța, liberalii au luat 97% din banii alocați.
„Pe scurt, în luna octombrie înregistrăm un maxim istoric al politizării alocărilor de fonduri pentru autorităţile locale pentru că:
- PNL a primit 65% din bani, UDMR 14%, iar PSD 16%. USR aproape că nici nu există pe harta alocărilor. La comune și orașe peste 70% din bani au mers către liberali. Doar la consilii județene pare că social democrații i-au depășit pe liberali. Comparativ, dacă ne uităm per ansamblu pe toate alocările către local între 2008 și 2021, pentru Fondul de Rezervă, PNL a primit 33%, comparativ cu 38% din bani, care au ajuns la PSD; primarii UDMR au primit 8% din bani.
- Conform deciziei din octombrie sunt județe unde PNL a luat peste 90% din fonduri: Alba, Ilfov, Suceava. La Sibiu și Constanța, PNL a luat 97% din fonduri. În foarte puține județe (precum Ialomița, Covasna, Harghita, Satu Mare sau Sălaj) PNL a primit sub 50% din fonduri, unele dintre acestea fiind dominate de UDMR; la Buzău și PSD a luat câte 60% din bani
- HG 1088, emis de Guvernul Cîțu vine pe un clar fond politic, legat de campania internă pentru șefia partidului, în care a avut nevoie de susținere politică și face parte dintr-o serie de măsuri care pot fi echitate ca proastă guvernare, în care se înscrie și Programul Saligny
- Stilul acesta de guvernare, prin HG care alocă bani pentru primării cu probleme financiare nu ilustrează de fapt decât situația complicată în care se află administrația locală și modul în care guvernele încearcă să cumpere influență, eventual în ani electorali, pentru a cârpi acolo unde este nevoie de reformă solidă. Și mai arată lipsa de viziune pe termen lung a tuturor guvernelor. Pe aceeași logică se construiește și Programul Saligny”, detaliază Expert Forum.
„EFOR a analizat modul în care s-au distribuit banii din FR, la ce partide au ajuns și care a fost destinația acestora. Cercetarea noastră include alocări de 16 miliarde de lei între 2008 și 2021, adică 224 de HG pentru alocarea de bani prin Fondurile de Rezervă și de Intervenție. Nu am analizat alocările către instituții de la nivel central, deși ar merita la rândul lor o privire, mai ales că în ultimii ani guvernele au împământenit practica de a aloca bani din Fondul de Rezervă pentru plata cheltuielilor din PNDL, întrucât promisiunile de decont au fost mai mari decât alocările, iar bugetele au fost întocmite pe genunchi”, mai precizează EFOR.
Raportul integral și hărțile interactive cu datele aferente pot fi consultate la www.expertforum.ro/clientelism-fara-rezerve. De asemenea, EFOR a actualizat datele de pe Harta Clientelismului, secțiunea dedicată alocărilor din FR – www.expertforum.ro/harta-clientelism.
Sursa foto: Captură foto/ Expert Forum