Hagag începe renovarea Palatului Știrbei de pe Calea Victoriei. Istoria de 200 de ani a clădirii

H Stirbei Palace H Stirbei Palace

Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe anunță că a început execuția lucrărilor privind restaurarea, consolidarea și refuncționalizarea Palatului Știrbei de pe Calea Victoriei. Compania a cumpărat clădirea în 2019.

„Lucrările presupun restaurarea, consolidarea și refuncționalizarea, în întregime, a clădirii palatului, păstrându-se linia proiectului inițial, de la proporțiile și regimul de înălțime, până la refacerea fațadelor și a elementelor decorative exterioare și interioare, iar execuția va fi derulată pe o perioadă de timp estimată la aproximativ 24 de luni. Proiectul prevede și reedificarea corpului semicircular care acomoda, în trecut, fosta remiză de trăsuri, și care va fi dedicat chiriașilor activi în industria HoReCa”, arată compania.

Antreprenorul general desemnat este compania românească BTDConstruct & Ambient.

Investiția se va ridica la circa 20 milioane euro, conform estimărilor din 2022.

H Știrbei Palace este primul proiect de spații de retail al companiei. Reprezentanții Hagag afirmă că poartă, în prezent, discuții avansate cu potențiali chiriași a căror cerere consolidată acoperă 90% din suprafață totală închiriabilă.

„Chiar și după aproape 200 de ani, Palatul Știrbei rămâne expresia vie a idealurilor și aspirațiilor Bucureștiului, sub formă materială, fiind, în același timp, o mărturie a istoriei orașului, precum și o punte între trecut, prezent și viitor. H Știrbei Palace este unul dintre cele mai așteptate proiecte comerciale din Bucureștiul ultimilor ani, iar acest lucru se datorează arhitecturii impresionante și istoriei bogate a proprietății, dar mai ales conceptului care stă la baza acestui proiect. Spun asta pentru că, odată finalizat, H Știrbei Palace va fi primul spațiu comercial din țară de tip „department store high-end” care va funcționa într-o clădire monument istoric, cu deschidere stradală și poziționare excepțională, pe una dintre principalele artere centrale ale orașului. Mai mult decât atât, am reușit să atragem deja nume sonore din piața bunurilor de lux, și mă bucur să confirm că purtăm, la acest moment, discuții avansate pentru închirierea a 90% din suprafața disponibilă”, spune Yitzhak Hagag, Cofondator și acționar al Hagag Development Europe.

Istorie de 200 de ani

Clasat drept monument istoric de clasă A, Palatul Știrbei din centrul Bucureștiului este considerat a fi una dintre cele mai valoroase și reprezentative construcții din patrimoniul arhitectural, cultural și istoric al capitalei.

Palatul Știrbei din București a fost construit în 1835 după planurile arhitectului francez Michel Sanjouand la comanda lui Barbu Știrbei, cel care a devenit domn al Țării Românești și a folosit palatul ca reședință domnească de protocol.

Între 1849-1856, palatul a fost reședință domnească. Cele mai ample modificări i-au fost aduse proprietății în perioada 1881-1891 când arhitectul Frederich Hartmann semna proiectul de transformare a fațadelor palatului și aducerea lor la formatul în care sunt prezentate astăzi. Tot Hartmann a fost responsabil și de proiectul de construcție al corpului semicircular destinat remizei de trăsuri, demolat ulterior de foștii proprietari.

După 1869, palatul trece în proprietatea fiilor domnitorului care construiesc pe terenul din spatele palatului, grajdurile si anexele. În 1881 palatul a fost restaurat de arhitectul Friedrich Hartman, la solicitarea prințului Alexandru Știrbei. Cu acest prilej a fost adăugat etajul, inclusiv fațada decorată cu cele patru cariatide, precum și turnul de nord-est.

În perioada comunistă, palatul Știrbei a fost confiscat și atribuit, în perioada 1954-1977, Muzeului de Artă Populară, apoi, Muzeului sticlei și ceramicii (anii ’80 – 1994), ca secție a Muzeului Național de Artă. Palatul a fost retrocedat urmașilor lui Barbu Știrbei, care l-au vândut în 2005 unui om de afaceri român, Ovidiu Popescu, cu suma de aproximativ 11 milioane de euro.

Acesta a încercat să construiască spații de retail de lux, dar și un bloc de 37 de metri în spatele clădirii principale. Numai că autorizațiile nu au fost date de Ministerul Culturii, iar omul de afaceri a ajuns să ceară daune de aproape 6 milioane euro în 2010. Ovidiu Popescu susținea la momentul respectiv  la nu se poate renova palatul fără proiectul din spate. „„Nu are nimeni 15-20 de milioane de euro să dea pentru restaurarea palatului. Numai proiectul de consolidare costă un milion de euro. Restaurarea palatului o voi face odată cu ridicarea construcțiilor din spate. Ca să pot să obțin bani. E ușor să spui „restaurează palatul”. Îl restaurez și după aceea vine banca și mi-l ia că nu am din ce să plătesc creditul. Palatul nu poate produce cât produc clădirile din spate, ca să acopere investiția”, declara în 2010 Ovidiu Popescu.

Abia în 2014 Ministerul Culturii dă undă verde pentru construirea unui mall cu cinci etaje plus patru etaje de parcare subterană în spatele Palatului. Numai că au urmat proteste din partea ONG-urilor și chiar DNA a deschis o anchetă, din care a rezultat un dosar de abuz în serviciu împotriva fostului primar al Sectorului 1, Andrei Chiliman.

În 2019 dezvoltatorul israelian Hagag Development cumpără Palatul de la fiul lui Ovidiu Popescu pentru suma de 10 milioane euro. Dezvoltatorul avea deja în proprietate și fostul sediu al Petrom din Calea Victorei 109, un proiect imobiliar de birouri, cu o valoare a investiției de 8 milioane euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: