Update Guvernul majorează salariul minim la 3.700 lei, cu trei zile înainte de alegeri / Mediul de afaceri a criticat măsura

bani, lei, finante, bancnote, bani numarati Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Update: Ministerul Muncii anunţă, joi, după aprobarea majorării salariului minim, că vor beneficia de această măsură 1.871.266 de salariaţi, scrie News.ro.

„Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent. Măsura va avea efecte pozitive la nivel social, prin stimularea ocupării în sectoarele în care există cerere de forţă de muncă şi reducerea muncii la negru şi la nivel economic, prin creşterea consumului, cu influenţă şi asupra importului bunurilor de consum şi sporirea puterii de cumpărare a salariaţilor”, au transmis, joi, oficialii Ministerului Muncii.

Știrea inițială: Guvernul aprobă în şedinţa de joi, printr-o hotărâre, majorarea de la 1 iulie a salariului de bază minim brut pe ţară de la 3.300 la 3.700 lei și crește suma netaxată. Majorarea netă va fi de 284 lei pe lună pentru un angajat, astfel că acesta va lua „în mână” un salariu net de 2.363 lei. Decizia e luată cu trei zile înainte de alegerile locale și europarlamentare. Mediul de afaceri a criticat măsura și a arătat că nu are justificare economică, ducând la creșterea costurilor pentru companiile private. Totodată, premierul a anunțat salariul minim european „până în noiembrie”, însă surse guvernamentale transmit că el se va aplica din 2025.

„Începând cu data de 1 iulie 2024, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art.164 alin.(1) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include indemnizații, sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.700 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 168,000 ore pe lună, reprezentând 22,024 lei/oră”, arată proiectul.

Astfel, majorarea va fi de 12,12%, față de luna iunie 2024.

În plus, scutirea de taxe se va aplica pentru 300 de lei din salariul minim, o majorare de la 200 lei în prezent.

„Este o măsură agreată cu partenerii de dialog social. La solicitarea mediului de afaceri, am aprobat majorarea de la 200 lei la 300 lei a sumei lunare neimpozitate. Practic, angajații primesc în plus 284 lei pe lună. Astfel, facem un pas pentru a ne apropia de nivelul cerut de directiva privind salariul minim european”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea ședinței de Guvern.

Ministerul Muncii arată că în România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată un număr de circa 760.000 de salariați, ceea ce reprezintă un procent de 13,9% din numărul total de salariați activi. De majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 3.700 de lei vor beneficia un număr de 1.871.266 salariați.

Efecte

Industria muncii a avertizat că o nouă creștere a salariului minim ar intensifica presiunile asupra companiilor, în special în industriile cu marje mici de profit.

În 2023, companiile au fost deja supuse la două majorări ale salariului mediu, în condițiile unui nivel scăzut de productivitate și creștere economică. O nouă creștere a salariului minim ar intensifica presiunile asupra acestora, în special în industriile cu marje mici de profit, care sunt cel mai puternic afectate, a declarat Ana Vișian, marketing manager Bestjobs, pentru Economedia.

Creșterea salariului minim cu 12% poate duce la majorări de prețuri la raft sau în restaurant, a declarat Daniel Mischie vicepreședinte HORA & CEO City Grill Group, pentru Economedia.

Salariul minim european „până în noiembrie”

Totodată, amintim că Guvernul lucrează la o nouă formulă de calcul pentru salariul de bază minim brut pe țară. Astfel, acesta va fi calculat în funcție de rata anuală prognozată a inflației, Produsul Intern Brut (PIB) prognozat, populația ocupată prognozată și câștigul salarial mediu brut lunar prognozat. Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi calculat în funcție de ”nivelul orientativ de 50%” din câștigul salarial mediu brut.

„Ministerul Muncii și partenerii sociali lucrează deja la mecanismul care va introduce salariul minim european în România până în noiembrie. Formula stabilită va ține cont de puterea de cumpărare, de nivelul câștigului salarial mediu brut și productivitatea muncii”, a mai declarat joi premierul Marcel Ciolacu.

UPDATE Surse guvernamentale transmit că salariul minim european va fi adoptat în noiembrie, dar el se va aplica din 2025.

Formula pentru calcului salariului minim brut:

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.