Guvernul majorează cu 10 miliarde de lei plafonul garanţiilor acordate prin IMM Invest

asigurari, contract, afacere Sursa foto: Pexels

Guvernul aprobă azi, prin ordonanță de urgență, majorarea cu 10 miliarde lei plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul Programului IMM Invest Plus. Update. Ordonanța a fost adoptată.

Programul facilitează accesul la finanțare al firmelor care nu au sumele necesare pentru proiectele de investiții și pentru continuarea activității.

“E necesar ca economia să primească stimuli și în partea a doua a anului. Având în vedere succesul programului și a subprogramelor sale, am considerat necesar, și din discuții cu operatorii economic, să propunem suplimentarea acestui program. Acești bani se vor duce în investiții, mai ales în zona de producție/ porcesare, vor ajuta și piața construcțiilor, unde avem de recuperat partea de început a anului, când au fost o serie distorsiuni pe piață, cu creșteri de prețuri la materialele de construcții. Aceste investiții vor întoarce rezultate pozitiv către PIB și pentru ce înseamnă menținerea locurilor de muncă și dezvoltarea relațiilor comerciale pe orizontală”, a susținut ministrul Finanțelor Adrian Câciu, în deschiderea ședinței de guvern de azi.

Programul, care include IMM INVEST, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION, RURAL INVEST, este bazat pe Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei (2022/C131/01). Contractele de finanțare se vor acorda după decizia de autorizare a Comisiei Europene.

Programul IMM INVEST PLUS va putea fi accesat până la 31 decembrie 2022, iar plata dobânzilor se va face în maximum 13 luni de la data acordării creditului.

“Se îmbunătăţeşte funcţionarea acestui program cu un plafon total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de stat. Ar creşte de la 7,5 miliarde lei la 17,75 miliarde lei. De asemenea, numărul beneficiarilor acestei schemei va creşte de la 10.704 la 24.786”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, la finalul şedinţei de Guvern, potrivit News.ro.
El a precizat că se majorează bugetul schemei de ajutor de stat pentru ajutorul de stat sub formă de grant la aproximativ 390 de milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: