Guvernul instituie Creditul Fermierului, după protestele fermierilor: 280.000 de euro plafon maxim, pe cinci ani / Fermierii plătesc doar dobânda de 1,95%, ROBOR este acoperit de stat

protest fermieri Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Fermierii vor putea accesa de la bănci un credit de până la 280.000 de euro în cinci ani cu ROBOR plătit de stat, lor revenindu-le la plată dobânda de 1,95%, potrivit unui proiect de OUG lansat în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii. Schema de ajutor de stat în cuantum total de 160 de milioane euro este fundamentată prin efectele negative pe care invazia Rusiei în Ucraina le-a adus agriculturilor români, în principal scumpirea input-urilor precum îngrășămintele, energia consumată. Nu se vorbește de efectele în piață ale afluxului de cereale ucrainene. Creditul Femierului este numele unui Instituții Financiar Nebancare înregistrată în Iași.

Reamintim că, de o săptămână, sunt proteste ale fermierilor și camionagiilor în toată țara, printre motivele invocate fiind și efectul negativ al pătrunderii cerealelor ucrainene, mai ieftine și cultivate fără a respecta toate standardele europene privind organismele modificate genetic și utilizării pesticidelor, pe piața românească.

Ajutorul financiar se acordă cel târziu la data de 30 iunie 2024 numai întreprinderilor afectate de criză, numprul maxim de beneficiari fiind estimat la 3.500,iar cuantumul ajutorului nu trebuie stabilit pe baza preţului sau a cantităţii produselor introduse pe piaţă, se arată în nota de fundamentare.

„Plata grantului se efectuează până la data 30 iunie 2030 inclusiv fără a se depăşi cuantumurile nominale stabilite prin acordurile de finanţare”, se precizează în document.

Beneficiarii „Creditului Fermierului” pot fi operatorii economici, asociaţiile agricole, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale, asociaţiile de fermieri, care îşi desfăşoară activitatea în domeniile agricultură, vânătoare şi servicii anexe.

Potrivit proiectului, instituţiile de credite înscrise în program acordă beneficiarilor, în conformitate cu normele proprii de creditare în vigoare, credite non-revolving pentru finanţarea capitalului de lucru, pe o perioadă maxim de 60 de luni, fără posibilitate de prelungire. Pentru aceste credite nu se percepe comision de rambursare anticipată, iar contractul de credit nu poate conţine clauze care să permită modificarea unilaterală a acestuia de către instituţia de credit.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. O prostie . 90% din fermieri nu sunt bancabili, adica ori.au expunere mare la alte banci ori au intarzieri la plata ratelor ceea ce face ca nici o banca sa nu crediteze aceste firme. Asa ca multa gargară.

  2. Creditele vor fi ptr smecheri din politică, firmele din agricultura nu sunt solvabile, au rate restante si executari silite, pe astia cine ii mai crediteaza…vor fi creditati samsari care vor profita pe deplin si vor cumpara bunurile fermierilor amarâti.

  3. Dacă acest Credit vine în sprijinul fermierilor aflați în impas ,de ce un fermier cu întârziere la plata ratelor de 60 zile ( risc C in CRB ) poate beneficia de credit , iar unul care are 61 zile întârziere ( risc D în Centrala Riscului Bancar ) nu poate beneficia ? Cei mici aflați în impas vor fi înghițiți de cei puternici care se vor capitaliza și mai tare .

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.