UPDATE Guvernul a adoptat rectificarea bugetară care duce deficitul la 6,9% din PIB. Premierul Marcel Ciolacu spune că este o rectificare pozitivă, pentru că 84% din deficit merge la investiții

Guvernul a adoptat luni rectificarea bugetară care duce deficitul bugetar la 6,9% din Produsul Intern Brut și revizuiește în jos creșterea economică, la 2,8% din PIB, de la 3,4% anterior. Premierul Marcel Ciolacu spune însă că este vorba despre o rectificare bugetară pozitivă, deoarece sunt alocate „resurse suplimentare pentru toate marile proiecte de investiții ale statului”.

  • UPDATE ”Executivul a aprobat luni, 23 septembrie 2024, o rectificare bugetară care să permită alocarea de fonduri suplimentare pentru asigurarea cu prioritate a cheltuielilor obligatorii şi corelarea planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi cu execuţia bugetară”, informează Ministerul de Finanţe.

„Există un plus de venituri bugetare după primele opt luni, venituri pe care le folosim ca să dezvoltăm România”  84% din deficit merge în zona de investiții”, a declarat premierul.

El susține că acest deficit este „sustenabil”, ținând cont că 8,5 lei din 10 cheltuiți merg în autostrăzi, spitale, școli și rețele de gaze, apă și alte obiective de interes local.

„Practic, ce facem la această rectificare este să aplicăm modelul statelor europene puternice. Germania, Italia, Franța sau Spania așa au procedat, așa s-au dezvoltat și sunt motoarele economice ale Europei! La fel procedăm acum și noi, , fiindcă a fi sustenabil asta înseamnă: nu alocăm banii numai pe consum, ci venim cu un plan serios pe investiții”, a precizat el.

Premierul afirmă că acești bani se întorc în economie și se multiplică. „La 1 euro investit, se întorc la stat 6 sau 8 euro. De exemplu, dl. ministru Sorin Grindeanu primește banii și face plăți către companii, firmele termină autostrăzi pe care românii le așteaptă de 30 de ani. Iar aceste firme plătesc mii de salariați și dau comenzi la alte sute de furnizori cu zeci de mii de angajați. Asta înseamnă că, în câteva luni, din taxe, impozite și din tot acest rulaj, banii se întorc cu surplus la bugetul de stat”, spune el.

Context. Ministerul Finanțelor a publicat joi proiectul de rectificare bugetară, prima din ultimii aproape doi ani. Deficitul bugetar a fost majorat la 6,94% din Produsul Intern Brut, o creștere de aproape 2 puncte procentuale față de estimarea de la începutul anului, de 5% din PIB. Creșterea economică prognozată pentru finalul anului a fost revizuită în jos, la 2,8%, față de prognoza de 3,4% din proiectul de buget elaborat la începutul anului.

Amintim că anul trecut și în acest an Executivul a folosit Fondul de Rezervă Bugetară pentru a face redistribuiri de plăți, o modalitate considerată netransparentă de către Consiliul Fiscal.

Cele mai importante coordonate macro din rectificare:

  • Creșterea economică revizuită în scădere la 2,8% de la 3,4%
  • Produsul Intern Brut (PIB) revizuit în creștere la 1.768 miliarde lei, de la 1.733 miliarde lei
  • Deficitul bugetar revizuit în creștere la 6,94% din PIB de la 5%
  • 7,9 miliarde lei estimare a încasărilor din amnistia fiscală
  • Evoluție negativă a încasărilor din impozitul pe venitul microîntreprinderilor
  • Cheltuieli de personal mai mari cu 8,8 miliarde lei
  • Cheltuieli cu dobânzile mai mari cu 3 miliarde lei
  • Cheltuielile cu asistența socială mai mari cu 5,12 miliarde lei
  • Cheltuielile cu investițiile se micșorează cu 1,8 miliarde lei.

Cele mai importante modificări de bugete:

  • Ministerul Finanțelor: +14,1 miliarde lei, din care +3 miliarde lei dobânzi și +11 miliarde lei proiecte cu fonduri europene
  • Ministerul Transporturilor: +5,48 miliarde lei
  • Ministerul Sănătății:+3,89 miliarde lei
  • Ministerul Educației: +4,6 miliarde lei
  • Ministerul Muncii: +1,6 miliarde lei
  • Ministerul Afacerilor Interne: +3,67 miliarde lei
  • Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: +3,34 miliarde lei
  • Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: +2 miliarde lei
  • Înalta Curte de Casație și Justiție: +424,6 milioane lei
  • Ministerul Justiției: +313,6 milioane lei
  • Ministerul Energiei: +1,28 miliarde lei
  • Secretariatul de Stat pentru Culte: +208 milioane lei
  • Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor: +97,6 milioane lei
  • Ministerul Public: +91,3 milioane lei
  • Ministerul Afacerilor Externe: +77,5 milioane lei
  • Serviciul de Informații Externe: +80,5 milioane lei
  • Serviciul Român de Informații: +58,8 milioane lei
  • Serviciul de Protecție și Pază: +53,5 milioane lei
  • Societatea Română de Televiziune: +40,0 milioane lei
  • Secretariatul General al Guvernului: -176,3 milioane lei
  • Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: -120,0 milioane lei
  • Senatul României: -67,8 milioane lei
  • Serviciul de Telecomunicații Speciale: -58,3 milioane lei
  • Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: -54,6 milioane lei
  • Camera Deputaților: -51,9 milioane lei
  • Autoritatea Electorală Permanantă: -42,9 milioane lei
  • Curtea de Conturi: -25,6 milioane lei
  • Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse: -19,0 milioane lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Basme!
    Cine crede că 84% din deficit merge la investiții?
    O parte din public nu ia meditatii la economie!
    Publicul tinta pentru asemenea gogomanii nu a prea fost pe la școală!😫

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.