Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de minimis pentru sectorul cultural, în valoare totală de 140 milioane lei

concert, cultura Sursa foto: Pixabay

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri o schemă de ajutor de minimis pentru sectorul cultural, cu un buget de 140 milioane lei (circa 28 milioane de euro), transmite Ministerul Culturii într-un comunicat.

Conform ministerului, schema va putea sprijini aproximativ 6.000 de operatori culturali, valoarea grantului acordat fiind de maximum 200.000 euro/entitate.

Din grantul acordat, beneficiarul își va achita cu prioritate obligaţiile fiscale restante şi alte creanţe bugetare administrate de organul fiscal central, existente la momentul acordării grantului, conform ministerului.

Ministerul Culturii mai transmite că în perioada următoare va operaționaliza schema de ajutor de minimis în vederea depunerii solicitărilor de finanțare de către operatorii culturali, iar intervalul de valabilitate va fi de la data intrării în vigoare a Ordinului Ministrului Culturii de aprobare a prezentei Scheme până la data de 30 iunie 2023.

Data până la care se vor efectua plățile ajutorului de minimis este cel târziu 31 decembrie 2023.

Beneficiari 

Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi:

(a) societăți înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

(b) organizații neguvernamentale, constituite în baza Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații) sau a Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii aprobată prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, și desfășoară activități conform următoarelor coduri CAEN:

  1. TIPĂRIRE ȘI REPRODUCEREA PE SUPORȚI A ÎNREGISTRĂRILOR

1820 Reproducerea înregistrărilor

  1. COMERȚ CU AMĂNUNTUL, CU EXCEPȚIA AUTOVEHICULELOR ȘI MOTOCICLETELOR

4761 Comerț cu amănuntul al cărților, în magazine specializate

  1. ACTIVITĂȚI DE EDITARE

5811 Activități de editare a cărților

  1. ACTIVITĂȚI DE PRODUCȚIE CINEMATOGRAFICĂ, VIDEO ȘI DE PROGRAME

DE TELEVIZIUNE; ÎNREGISTRĂRI AUDIO ȘI ACTIVITĂȚI DE EDITARE MUZICALĂ

5911 Activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune

5912 Activități de post-producție cinematografica, video si de programe de televiziune

5913 Activități de distribuție a filmelor cinematografice, video si a programelor de televiziune

5914 Proiecția de filme cinematografice

5920 Activități de realizare a înregistrărilor audio și activități de editare muzicală

  1. ALTE ACTIVITĂȚI PROFESIONALE, ȘTIINȚIFICE ȘI TEHNICE

7420 Activități fotografice

  1. ACTIVITĂȚI DE SECRETARIAT, SERVICII SUPORT ȘI ALTE ACTIVITĂȚI DE SERVICII PRESTATE ÎN PRINCIPAL ÎNTREPRINDERILOR

8230 Activități de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor

  1. ÎNVĂȚĂMÂNT

8552 Învățământ în domeniul cultural (limbi străine, muzică, teatru, dans, arte plastice etc.)

  1. ACTIVITĂȚI DE CREAȚIE ȘI INTERPRETARE ARTISTICĂ

9001 Activități de interpretare artistică (spectacole)

9002 Activități suport pentru interpretare artistică (spectacole)

9003 Activități de creație artistică

9004 Activități de gestionare a sălilor de spectacole

  1. ACTIVITĂȚI ALE BIBLIOTECILOR, ARHIVELOR, MUZEELOR ȘI ALTE ACTIVITĂȚI CULTURALE

9101 Activități ale bibliotecilor și arhivelor

9102 Activități ale muzeelor

9103 Gestionarea monumentelor, clădirilor istorice și a altor obiective de interes turistic

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: