Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri un act normativ pentru ajustarea preţurilor în privinţa proiectelor de infrastructură realizate pe fonduri europene, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, scrie News.ro. Decizia Executivului vizează 7.000 de şantiere, cu o valoare a contractelor de finanţare de peste 13 miliarde de euro.
„Au fost aprobate modificarea unui număr de şase acte normative care privesc fondurile europene, dintre care două sunt de maximă importanţă pentru proiectele de infrastructură. Primul proiect de act normativ are în vedere ajustarea de preţ pentru ceea ce înseamnă proiectele de infrastructură pe componenta de transport apă, apă uzată şi partea de deşeuri. Aşadar, noul mecanism, cu un impact financiar estimat de 1,5 miliarde euro asupra absorbţiei de fonduri europene, vizează un număr de peste 7.000 de proiecte, respectiv 7.000 de şantiere în derulare, cu o valoare a contractelor de finanţare de peste 13 miliarde de euro”, a declarat Marcel Boloş, la finalul şedinţei de Guvern.
El a dat şi câteva exemple de creşteri de preţuri.
„La combustibil, de la 636 de euro în 2021, acum, pentru ceea ce înseamnă derularea şantierelor, avem 1214 euro pe tonă. La gazele naturale, tot pentru proiectele noastre de infrastructură de transport finanţate din fonduri europene, creşterea de preţ este de la 14,7 euro pe megawatt oră la 79 de euro pe megawatt oră, adică creşteri de 535% la partea de gaze naturale. Un alt exemplu relevant pentru creşterea de preţuri este componenta de energie electrică, de la 54,7 euro pe megawatt oră la 368,1 euro megawatt oră, deci o creştere de peste 670% creşterea preţului la utilităţi”, a precizat Marcel Boloş.
El a menţionat că aceste ajustări de preţ vor determina creşteri la situaţiile de lucrări depuse spre decontare cuprinse între 40 şi 50 la sută.
„Mecanismul de ajustare pe care l-am propus este unul nou, care presupune luarea în considerare a zece preţuri la materiale, manoperă, noi le-am spus în limbaj de specialitate, elemente de cost semnificative pentru care Institutul Naţional de Statistică va urmări evoluţia acestor preţuri, astfel încât, de acum înainte, ajustările de preţ să urmărească componentele de cost care au loc la proiectele de infrastructură ce se derulează pe şantiere, iar din simulările făcute aceste ajustări de preţ vor determina creşteri la situaţiile de lucrări depuse spre decontare cuprinse între 40 şi 50 la sută”, a explicat Boloş.
El a oferit şi câteva preţuri la materialele de pe şantiere. La oţel de la 4.400 de lei pe tonă la 5.700 de lei pe tonă, bitum de la 2.250 de lei pe tonă la 3.200 de lei pe tonă. Deci aceste creşteri semnificative au determinat ca acest mecanism, care era cuprins în ordonanţa iniţială, să fie adaptat mecanism nou pentru contractele pe care le avem, pentru proiectele de infrastructură să fie adaptat la proiectele pe care le avem în derulare şi aplicat pentru contractele de lucrări încât să acoperim creşterile de preţ şi să ne putem derula proiectele de infrastructură în bune condiţii”, a mai transmis ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.