Grupul norvegian Orkla, care deține în România brandurile Tomi, Ardealul sau Bunătăți de la Bunica, vinde un pachet minoritar de acțiuni către o firmă de private equity/ Tranzacția se ridică la 1,4 miliarde dolari

Orkla Foods Romania Sursă foto: Orkla Foods Romania/ Facebook

Grupul norvegian Orkla, care deține în România brandurile Tomi, Ardealul sau Bunătăți de la Bunica, a anunțat că vinde un pachet minoritar de 40% din acțiuni către Rhône, firmă de private equity, pentru 1,4 miliarde dolari.

Grupul are în portofoliul brandurile Tomi, Bunătăți de la Bunica, Ardealul, LaMinut, Unirea, Linco, Hame, Antrefrig și Naturli, adresate consumatorilor finali, dar și brandurile Credin, Selecta, Paticrem, Sonneveld, adresate partenerilor din industria de cofetărie, patiserie și panificație.

OFI a fost înfiinţată de Orkla în 1999 şi de atunci a devenit un furnizor de soluţii pentru ingrediente alimentare în Europa, acoperind o gamă largă de categorii, de la ingrediente de panificaţie, patiserie şi îngheţată până la alternative de produse lactate pe bază de plante pentru consumatori, conform sursei precizate.

Compania transmite că tranzacţia este de aşteptat să fie finalizată până la sfârşitul primului trimestru al anului 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: