Grindeanu, despre drumarul Umbrărescu: „Eu îl știu un om responsabil… are 440 de kilometri de autostradă în execuție” / CNAIR va avea „întâlniri periodice” cu UMB pentru a-i asigura front de lucru pe șantiere

UMB Adjud

UMB, cel mai puternic constructor din România, are în execuție 440 de kilometri de autostradă și drum expres, dar în acest moment nu există nicio îngrijorare asupra capacității de execuție, a dat asigurări vineri, la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Din cei 440 de kilometri de șosele de mare viteză, aproximativ 250 sunt pe Autostrada Moldovei Buzău – Pașcani, contractele de execuție pentru secțiunea Bacău – Pașcani (77 km) urmând să fie semnate în cel mai scurt timp, posibil chiar săptămâna viitoare. Alți 42 de kilometri sunt șantiere dificile pe Autostrada Transilvania, aproximativ 62 de kilometri reprezintă Drumul Expres Craiova – Pitești, iar 24 de kilometri sunt pe A0 Centura București. 10 kilometri vor fi pe Autostrada A1 Lugoj – Deva, secțiunea cu tuneluri pentru care Sorin Grindeanu a reconfirmat intrarea în șantier din mai 2023.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu fost întrebat, din nou, despre riscurile ca UMB să nu poată „duce” toate șantierele pe care s-a angajat să le termine.

„Din moment ce te prezinți la licitație și câștigi un contract, compania este obligată să se țină de contract. Vă reamintesc că am lansat anul trecut Registrul Utilajelor, ceea ce înseamnă că, nu mai poți să mergi să licitezi cu aceleași utilaje la alte proiecte. Nu e treaba mea, în acest moment să stau de vorbă cu el să-l întreb dacă poate să facă față la ceea ce s-a angajat prin semnatură că va face, când ai semnat acel contract ai niște obligații. Eu îl știu un om responsabil, dar discuții de acest tip…în acest moment nu există blocaje majore care să aducă atingere contractelor pe care le are în desfășurare sau lucruri care să nu poată fi depășite. Având toutuși, 440 de kilometri (de autostradă și DExpres) probabil că e bine să fie întâlniri cu echipele tehnice din CNAIR astfel încât blocaje care pot fi din partea statului și tot acest flux să nu fie stopat…în momentul în care gripezi, o sociatate de acest tip cu 440 de kilometri…”, a arătat Sorin Grindeanu.

Unul dintre blocajele de pe șantierele UMB ar putea fi pe Drumul Expres Brăila – Galați unde lucrările au rămas la 30% sau Autostrada Transilvania unde CNAIR a acordat UMB o extensie până în 2025.

Notă: sublinierea din citat aparține Economedia

Întrebat despre capacitatea de mobilizare pentru a respecta termenele pe toate șantierele, directorul general UMB Cornel Bunghiuz spunea în ianuarie 2023 că sunt resurse, în prezent fiind angajați 5.000 de drumari, iar pentru viitoarele șantiere de pe A7 (aproape 250 de kilometri) vor avea o organizare militărească.

„Vă asigur că o să ne mobilizăm exemplar, aș putea spune militărește, astfel încât, așa cum am procedat până acum să terminăm și mai devreme pentru contractele pe care le avem în derulare. Organizarea o să o facem pas cu pas în funcție de evoluția timpului, vă asigur că vom termina în termen. Resursa acum este de 5.000 de oameni care lucrează efectiv, nu doar pe A7”, afirma Cornel Bunghiuz, director UMB.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Cata implicare si devotament la CNAIR !
    🙃
    Incompetența și linguşire!
    Sa nu fie maziliti!
    😯
    Celelalte autostrăzi stau in dunga:
    – A 8 e uitată,
    – A 12 e varza dinainte de proiectare,
    -A 1 la tunel rămâne neterminată ,
    – Transilvania un vis urat ca si Senzațională Autostrada Val. Prahovei.
    Lista e mare si totul provine din adunatura de incompetenți numita CNAIR!😯😯😯

  2. “Având toutuși, 440 de kilometri (de autostradă și DExpres) probabil că e bine să fie întâlniri cu echipele tehnice din CNAIR astfel încât blocaje care pot fi din partea statului și tot acest flux să nu fie stopat…în momentul în care gripezi, o sociatate de acest tip cu 440 de kilometri….”- Sorin Grindeanu.
    😯
    Excepțional!
    Nici nu-mi imaginam ca esti atat de devotat constructiei de autostrazi.
    13 km pe an e o realizare!🤣🤣😂
    După 25 mai ai treaba!
    Alta treaba!
    Ce trebuia sa faci ?
    Nu ai facut!
    La revedere Pandele!
    😪😪

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.