Grigore Valentin Vancea devine noul director general al Patria Bank

Grigore Valentin Vancea Sursă foto: Grigore Valentin Vancea/LinkedIn

BNR a aprobat numirea lui Grigore Valentin Vancea în funcţia de director general şi membru în comitetul directorilor din cadrul băncii, transmite Patria Bank, într-un document publicat la Bursa de Valori București.

Acesta va deţine un mandat de patru ani începând din 18 martie 2024. În decembrie anul trecut compania a anunțat că mandatul fostului CEO, Suleyman Burak Yildiran, a încetat după trei ani în care a fost la șefia instituției.

Înainte de a fi numit CEO, acesta deținea funcția de Chief Operations Officer în cadrul Patria Bank, din 2017, potrivit profilului său de LinkedIn.

Patria Bank a avut un profit net de 23,2 milioane de lei în 2023, în creştere cu 14% faţă 2022.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: