Grecia va redeschide toate magazinele de vânzări cu amănuntul, cu excepția marilor magazine și centre comerciale, în ciuda faptului că numărul de infectări și decese legate de Covid-19 este în continuare ridicat, potrivit Le Figaro.
Anunțul a fost făcut miercuri seara de ministrul adjunct pentru protecție civilă Nikos Hardalias. Potrivit acestuia, deplasările cu mașina vor fi din nou autorizate, pentru distanțe scurte, în timpul weekend-urilor, în cazul familiilor sau al unor grupuri de maxim trei persoane.
Grecia a raportat în ultimele 24 de ore 76 de decese asociate Covid-19 și peste 3.600 de noi infectări. În total, țara a înregistrat peste 260.000 de cazuri de Covid-19 și 8.093 decese. Peste 700 de persoane se află la terapie intensivă.
Grecia este unul dintre cei mai fermi susținători ai pașaportului european de vaccinare și speră să deschidă sezonul turistic la jumătatea lunii mai.
Circa 1,6 milioane de doze de vaccin au fost administrate în această țară iar peste 580.000 de oameni au primit și a doua doză.
Grecia a prevăzut în acest an un pachet de 11,6 miliarde de euro pentru a atenua impactul pandemiei asupra economiei, după ce a cheltuit 24 de miliarde în 2020. Bugetul este construit pe o previziune de creștere de 4,8%.