GRAFIC. Gazele naturale în mixul energetic al țărilor UE și dependența de Rusia. Cum pornesc statele europene în lupta pentru asigurarea resurselor de energie pentru sezonul rece 2022?

Gaze naturale Foto: Unsplash

România deține o poziție unică în Uniunea Europeană în ceea ce privește punctul de pornire în criza energetică – țara noastră are o pondere relativ ridicată a gazelor naturale în mixul energetic, dar o dependență mai redusă de Rusia sau de alte țări, bazându-se în mare parte pe producția proprie, arată tabloul privind rolul și sursa gazelor naturale în UE înainte de sezonul din 2022. Echipa de economiști ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor, au reprezentat grafic stadiul în care se afla Europa în ceea ce privește dependența de gazul rusesc înainte de conflictul din Ucraina, dar și importanța gazului în mixul energetic.

Războiul Rusiei în Ucraina și, ulterior, impunerea sancțiunilor Occidentului împotriva agresorului din Est au declanșat și un război energetic, care afectează în special țările Europei. Cum pornesc țările UE în noua “luptă”, pentru a-și asigura rezervele necesare ca populația și companiile să treacă, cu bine, de sezonul rece?

“Harta arată punctul de pornire înainte de sezonul (rece) din 2022, ultimul tablou privind rolul și sursa gazelor naturale în statele UE. Desigur, în ultimul an, multe dintre aceste țări au început deja să-și reducă dependența energetică de gazele naturale, în general, și de importul rusesc în special. Totuși, diferențele dintre țări arată că statele membre pornesc de la situații total diferite pentru a-și gestiona acoperirea necesarului energetic în sezonul rece, care anul acesta se pare că ajunge mai repede în regiunea noastră”, transmit reprezentanții echipei Romanian Economic Monitor.

Aceștia subliniază că România deține o poziție unică în UE, cu o pondere relativ ridicată a gazelor naturale în mixul energetic (30%, poziția a 5-a în UE, prima fiind Italia cu 40%), respectiv o dependență mai redusă de Rusia sau de alte țări. Conform ultimelor date statistice, România se bazează în mare parte (72%) pe producția proprie pentru a acoperi consumul intern de gaze naturale, în 2021 „doar” 24% din consum fiind acoperit de importul direct rusesc, respectiv 4% provenind din alte țări.

Datele analizate sunt cele mai recente disponibile – din 2020 și 2021.

“Comparând situația României cu celelalte țări, se poate observa că sunt state care au, la fel, o pondere ridicată a gazelor naturale în mixul energetic (peste 25%), dar o dependență mai ridicată de gazul rusesc (peste 30%). Această categorie include de exemplu țări, precum Italia, Ungaria, Germania și Slovacia. La polul opus, se află țări care au o dependență mai redusă de gaze naturale în general (sub 25%), respectiv o dependență redusă (sub 30%) sau chiar inexistentă de gazul rusesc. Această categorie include țări precum Estonia, Franța, Portugalia și Spania”, menționează Szász Levente, coordonatorul proiectului de cercetare economică și prodecan al FSEGA.

Proveniența și ponderea gazelor naturale în mixul energetic al țărilor UE:

 

 

Cum răspund statele UE în criza gazelor, în ciuda promisiunilor “verzi” de altă dată: Miza pe gazul natural lichefiat, activarea reactoarealor nucleare, reîntoarcerea la cărbune

Scăderea bruscă a livrărilor din Rusia, care furniza anterior aproximativ 40% din necesarul de gaze al Uniunii Europene, a lăsat guvernele să caute resurse alternative de energie şi a stârnit temeri de posibile întreruperi de curent şi de o recesiune, notează o analiză Reuters. Rusia a dat vina pe sancţiunile occidentale impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei pentru împiedicarea livrărilor de conducte, dar politicienii europeni spun că Moscova foloseşte energia ca pe o armă.

Germania a făcut presiuni, luni, să obţină contracte pentru gaze naturale lichefiate (GNL) cu producătorii din Golf, iar alte state europene au evidenţiat măsuri de conservare a energiei, în timp ce livrările ruseşti au loc la niveluri foarte reduse, pe măsură ce iarna se apropie, arată o analiză Reuters, conform G4Media.

Berlinul a declarat că intenţionează să semneze contracte pentru GNL în Emiratele Arabe Unite, pentru a aproviziona terminalele pe care le construieşte, acum că gazoductul vital Nord Stream 1 din Rusia este închis, în timp ce Spania şi Franţa au subliniat planuri de urgenţă pentru a încerca să evite întreruperile de curent.

”Dacă totul merge bine, economiile în Germania sunt mari şi avem puţin noroc cu vremea, avem… şansa de a trece confortabil iarna”, a spus ministrul Economiei, Robert Habeck, după un tur al unui viitor terminal GNL din nordul Germaniei.

Compania germană RWE a declarat că este ”în discuţii bune şi constructive” cu Qatarul despre livrările de GNL, înainte de o vizită planificată a cancelarului Olaf Scholz în Golf. Importatorul în dificultate Uniper a declarat că nu a ajuns încă la o înţelegere.

De asemenea, Germania va putea conta pe gazele care vor veni din Franţa din jurul datei de 10 octombrie, a declarat şeful autorităţii de reglementare a energiei CRE din Franţa, în urma unui anunţ al preşedintelui Emmanuel Macron că cele doiuă ţări se vor ajuta reciproc cu aprovizionarea cu energie.

Deşi livrările prin Nord Stream 1 s-au oprit, fluxurile de gaze ruseşti către Europa prin Ucraina, mult reduse, au continuat.

În Franţa, şefa CRE, Emmanuelle Wargon, a spus că, dacă eforturile grupului energetic EDF de a repara reactoarele nucleare afectate de coroziune vor suferi întârzieri, măsurile ”excepţionale” din această iarnă ar putea include întreruperi localizate de electricitate.

„Dar nu vor exista reduceri ale livrărilor de gaze pentru gospodării. Niciodată”, a spus ea pentru postul franceinfo.

În Pirinei, ministrul spaniol al Industriei Reyes Maroto a declarat că obligarea companiilor mari consumatoare de energie să se închidă în timpul vârfurilor de consum este o opţiune în această iarnă, dacă va fi necesar. Companiile vor fi compensate financiar, a spus ea într-un interviu acordat agenţiei de ştiri spaniole Europa Press, adăugând că nu este nevoie să impunem astfel de închideri acum.

Şi finlandezii au fost avertizaţi de operatorul naţional de reţea Fingrid că ar trebui să fie pregătiţi pentru întreruperi de curent. Comerciantul finlandez de energie Karhu Voima Oy a declarat că a depus cerere de intrare în faliment, din cauza creşterii puternice a preţurilor electricităţii.

În Portugalia, guvernul a fost direct cu privire la preocupările sale. ”De la o zi la alta, s-ar putea să avem o problemă, cum ar fi faptul că nu ni se furnizează volumul de gaze care este planificat”, a spus ministrul Mediului şi Energiei Duarte Cordeiro, adăugând că Portugalia lucrează pentru a-şi diversifica aprovizionarea, pentru a spori securitatea energetică.

Importurile de cărbune din Europa în 2022 ar putea fi cele mai mari din cel puţin patru ani, au spus analiştii citați de presa internațională.

”Europa se întoarce în timp”, a declarat Rodrigo Echeverridirector pentru cercetare la Noble Resources, în cadrul unei conferinţe.

De altfel, invadarea Ucrainei de către Rusia a declanşat o goană mondială după cărbune, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Cumpărătorii europeni sunt dispuși să plătească sume mari pentru achiziții din țări ca Tanzania sau Botswana.

Depozitele europene de gaze sunt acum pline în proporţie de 86,2%, arată datele Gas Infrastructure Europe. România a ajuns la 81%. Danemarca, Franța, Germania, Polonia și Suedia au trecut de 90%.

În ceea ce privește România… Trebuie să evităm să risipim energia în această perioadă, susține preşedintele Klaus Iohannis, dar, în același timp, șeful statului a dat asigurări că nu se va întâmpla ca românii să stea în frig şi nici ”nu li se va stinge lumina”.

“Suntem într-un proces accelerat de folosire a banilor europeni alocați României pentru producerea de energie regenerabilă. Pe lângă energia produsă prin mijloacele clasice (cărbune și nuclear), România investește bani pentru a susține producția de energie cu ajutorul noilor tehnologii”, susținea, luna trecută, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: