GRAFIC Evoluția PIB-ului României dinainte de pandemie și până la surprinzătoarea creștere de 5,2%. Economiștii îndeamnă la prudență. “Cu siguranță avem în continuare în fața noastră un an dificil din punct de vedere economic”

crestere economica grafic calcule Foto: Pexels/Pixabay

Economia României a fost destul de rezilientă în primul trimestru al anului curent, dar trecem printr-un an cu siguranță dificil din punct de vedere economic, avertizează, precaut, echipa de cercetători a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor.  Amintim, datele publicate marți de INS arată că România a avut o creștere economică de 5,2%, în primele trei luni ale anului, față de trimestrul anterior, procent care a depășit cu mult prognozele făcute de analiști. Potrivit acestor date, calculele arată că PIB-ul României a ajuns la 106,1% comparativ cu nivelul pre-pandemie.

România a avut o creștere economică de 5,2%, în primele trei luni ale anului, față de trimestrul anterior, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, PIB a înregistrat o creștere cu 6,5% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier.

INS a mai precizat și că seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2022 cât și a schimbării modelului aplicat pentru ajustarea sezonieră, fiind înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în 8 aprilie. Mai multe precizări AICI

Grafic. Evoluția PIB din 2019

După “rezultatul surpriză” anunțat de Institutul Național de Statistică –  că PIB-ul trimestrial în primul trimestru al anului 2022 a avut o creștere de 5,2% față de anul precedent – calculele arată că PIB-ul României a ajuns la 106,1% comparativ cu nivelul pre-pandemie.

 

 

“Creșterea spectaculoasă a PIB-ului trimestrial de 5,2% în T1 2022 față de ultimul trimestrul al anului precedent vine ca o surpriză față de toate așteptările și previziunile specialiștilor, incluzând aici și previziunile echipei noastre de cercetare. Dat fiind faptul că, printre altele, a avut loc și o modificare a metodologiei, această cifră trebuie tratată totuși cu anumite rezerve. Sau cel puțin cu precauție. Deși procentul de 5,2% este greu de explicat în întregime, ceea ce se conturează este că economia României a fost destul de rezilientă în primul trimestru al anului curent, iar datele noastre de frecvență lunară arată și ele în această direcție”, menționează, pentru Economedia, Szász Levente, coordonatorul proiectului de cercetare economică și prodecan al FSEGA.

Economiștii subliniază că în momentul de față piața se confruntă cu foarte multe incertitudini – majoritatea cauzate de războiul declanșat de Rusia în țara vecină.

“Aceste incertitudini nu numai că îngreunează realizarea unor previziuni foarte precise, dar pot avea în continuare un efect negativ asupra PIB-ului chiar și în contextul acestei creșteri trimestriale de 5,2%”. “Cu siguranță avem în continuare în fața noastră un an dificil din punct de vedere economic, ceea ce se poate reflecta și în datele PIB ce vor fi publicate pentru următoarele trimestre din acest an”, mai menționează coordonatorul de proiect Romanian Economic Monitor.

Creșteri mult peste estimările analiștilor

Accelerarea pronunțată a creșterii economice din primul trimestru a fost determinată de procesul de redeschidere și de nivelul redus al costurilor reale de finanțare, spune Andrei Rădulescu, Director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania, într-un raport. Economiștii Erste susțin că, pe baza acestor cifre, creșterea economică pentru întreg anul 2022 ar putea fi de aproximativ 5%.

Potrivit datelor INS, economia națională a crescut pentru al doilea trimestru consecutiv în T1, cu un ritm trimestrial de 5,2%, în accelerare de la 1% în T4 2021. În dinamică an/an economia României s-a majorat pentru al patrulea trimestru la rând în T1, cu un ritm în accelerare la 6,5% (de la 2,4% în T4 2021). Este cea mai bună evoluție din trimestrul trei 2021, arată Banca Transilvania.

Această creștere a fost cu mult mai mare decât estimarea mediană a Bloomberg de 2,2% an la an și 3% an la an, estimarea Erste Bank.

În urma acestor date, economiștii Erste Bank estimează acum că avansul economic pentru 2022 s-ar putea situa în jurul valorii de 5% față de 2021, deși aceștia meționează că așteaptă defalcarea PIB pentru 8 iunie înainte de a ajusta prognoza, în prezent la 2,8%.

Și economiștii BT arată că, conform celor mai recente prognoze macroeconomice, economia națională ar putea crește cu dinamici anuale de 3,2% în 2022 (decelerare de la 5,9% în 2021), 4,3% în 2023, respectiv 4,5% în 2024.

Creşterea produsului intern brut anunţată marţi de Institutul Naţional de Statistică este peste aşteptări în condiţiile în care erau chiar anticipaţii de recesiune tehnică în România, consideră Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA România.

„Creşterea este peste aşteptări. Erau chiar anticipaţii de recesiune tehnică în România. Dar acum ce a făcut practic INS-ul: a revizuit modul de ajustare sezonieră a seriilor şi prin urmare scădere trimestru versus trimestru anterior a fost în trimestrul III 2020 versus trimestrul III 2021. În schimb, în trimestrul IV versus trimestru III a fost o creştere, ceea ce înseamnă că a fost în ultimul an doar un trimestru cu scădere. Deci scenariul de recesiune tehnică nu mai ţine”, a explicat Adrian Codirlaşu pentru Agerpres.

El a precizat că şi datele pentru primul trimestru din acest an faţă de primul trimestru din 2021 arată o creştere de 6,5% a PIB, deci mai bune decât anticipaţiile. De asemenea, el a precizat că acest lucru s-a văzut deja în consum.

Adrian Codirlaşu a explicat că şi în cazul în care nu exista o schimbare de metodologie a calculului nu exista pericolul unei recesiuni tehnice.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: