Numărul de angajați din sectorul IT a ajuns la finalul anului 2023 la 147.200 de persoane, în creștere cu 5,1% față de anul precedent. Ritmul de creștere este însă mult redus față de anii anteriori, când majorarea anuală a fost de peste 10%, cu un vârf în perioada pandemiei, în 2021 (+15%), după cum arată datele sintetizate de echipa de economiști a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor. Cercetătorii anticipează că numărul de salariați în domeniul IT din România ar putea stagna sau chiar ar putea scădea ușor în 2024, conform unei analize transmise pentru Economedia. De asemenea, ar trebui să asistăm la o reconfigurare a pieței, în care companiile IT renunță la outsourcing și mizează pe inovație, o mișcare despre care se vorbește de ani de zile în domeniu.
Pe piața IT, începutul de primăvară a fost marcat de vestea că una dintre cele mai mari companii din țară, NTT Data, cu sediu în Cluj, renunță la oameni. Angajații se plâng chiar de concedieri mascate, dar compania spune că propune încheieri amiabile ale colaborării pentru 35 de angajați, iar fluxul de angajați e pozitiv. Indiferent de formulare, compania renunță la angajați. Și nu e singura. Doar de la începutul anului, la nivel mondial 209 companii tech au dat afară peste 50.000 de oameni (50.312), conform portalului layoffs.fyi, care monitorizează concedierile din sectorul tehnologiei.
Care sunt cauzele, care sunt efectele și ce se întâmplă în România?
Cifrele. Câți angajați lucrează în IT în România și ce salarii au?
Numărul de angajați din sectorul IT a ajuns la finalul anului 2023 la 147.200 de persoane (CAEN 62-63 Activități de servicii în tehnologia informației; Activități de servicii informatice), în creștere cu 5,1% față de anul precedent. Ritmul de creștere este însă mult redus față de anii anteriori, când majorarea anuală a fost de peste 10%, cu un vârf în perioada pandemiei, în 2021 (+15,3%). Ritmul de creștere a început să încetinească în vara anului 2022, după cum arată datele sintetizate de Romanian Economic Monitor.
Salariul mediu net era la finalul anului trecut de 11.268 de lei în IT, acesta fiind cel mai bine plătit domeniu, pe când media națională se situa la puțin peste 5000 de lei.
Valul din America…
Economiștii menționează că piața globală a tehnologiilor informatice înregistrează o încetinire evidentă, iar efectele acestei încetiniri se resimt și în România.
“Pentru a înțelege schimbările din industria IT românească este imperativ să analizăm evoluțiile din piața americană, deoarece acestea au un impact decalat în timp, dar semnificativ și pe piața autohtonă. Dacă ne uităm la piața IT din SUA, putem observa că acest sector traversează o perioadă controversată. Nvidia tocmai a devenit a treia cea mai valoroasă companie, după Microsoft și Apple, cu o capitalizare de peste 2 000 de miliarde de dolari. Boom-ul inteligenței artificiale continuă să se dezvolte într-un ritm rapid, iar indicele Nasdaq, cu o puternică componentă tehnologică, a crescut cu peste 8% doar de la începutul acestui an”, menționează economiștii.
Aceștia subliniază că economia SUA surprinde prin rezistența sa, adăugând 353.000 de noi locuri de muncă în ianuarie, mult peste estimările economiștilor. La fel, datele privind reducerea inflației, care au depășit așteptările, și care ar putea conduce la o reducere a dobânzii de politică monetară, sugerează că economia rămâne suficient de robustă pentru a susține o politică monetară mai strânsă pe termen lung.
Cu toate acestea, situația diferă pentru lucrătorii din industria IT.
“Disponibilizările începute în 2022 și care continuă și în 2024 semnalează o schimbare dramatică în industria tehnologică din SUA. În 2024, de la începutul anului și până acum, numărul disponibilizărilor din sectorul tehnologic l-a depășit pe cel din aceeași perioadă din 2023. Doar în acest an, peste 50.000 de angajați din domeniul tehnologiei au fost concediați, conform datelor de la Layoffs.fyi, care monitorizează disponibilizările din acest sector (la nivel mondial, dar cu SUA ca cea mai mare piață, n.red.). Acest lucru reprezintă peste 684 de disponibilizări în fiecare zi a anului 2024. În anul precedent, aproximativ 263.000 de angajați din domeniul tehnologic au fost disponibilizați, cu o medie de aproximativ 720 de concedieri pe zi”, arată datele sintetizate de economiștii de la Romanian Economic Monitor.
Există mai mulți factori care stau la baza acestor disponibilizări, iar inteligența artificială se află în fruntea acestora. “Companiile sunt nevoite să elibereze resurse financiare pentru a investi în cipuri și servere care alimentează modelele de inteligență artificială din spatele acestor tehnologii noi. De asemenea, există un efect al pieței bursiere. Companiile care au efectuat disponibilizări nu au fost sancționate nici din cauza disponibilizărilor și nici pe baza unor eventuale performanțe mai scăzute. Dimpotrivă, au fost recompensate de o încredere sporită a investitorilor ceea ce s-a reflectat în creșterea prețurilor acțiunilor”, menționează economiștii.
… și România. De la vremuri de creșteri remarcabile la reorientare pentru supraviețuire
Revenind la sectorul IT din România, cercetătorii amintesc că în anii recenți acesta a înregistrat o creștere semnificativă, atrăgând investiții străine și generând oportunități profesionale diverse pentru specialiști. “Cu toate acestea, trebuie menționat că, în conformitate cu datele Eurostat, proporția specialiștilor IT din numărul total al angajaților este mai mică în România decât media UE (sub 3% în România comparativ cu peste 4% în UE). Totuși, există o tendință îngrijorătoare de încetinire a ritmului de angajare în acest sector, fenomen ce ridică întrebări cu privire la cauzele subiacente”, se arată în analiza Economic Monitor.
Tendințele sectoriale din SUA au un impact direct și asupra României, cu decalaj, dar aceleași tendințe se aplică și pe piața locală.
“Este important să subliniem că piața IT din România s-a caracterizat printr-un exces puternic de cerere de forță de muncă, ceea ce a determinat o creștere semnificativă a salariilor, în timp ce, simultan, un număr semnificativ de specialiști se aflau pe „bench” (personal neimplicat în proiectele companiei sau în alte sarcini de muncă pentru o anumită perioadă de timp) din cauza fluxului constant de angajări”, explică economiștii.
În ceea ce privește salariile, veniturile din domeniul IT din România sunt mai mult decât duble față de media națională, fiind considerate ridicate și în comparație cu alte țări din regiune.
Pe fondul acestor procese internaționale și în contextul adaptării la cerințele pieței, economiștii remarcă faptul că, în România, ritmul de creștere a numărului de angajați în sectorul IT încetinește semnificativ.
“Conform estimărilor noastre, evoluția efectivului de salariați în domeniul IT din România va putea ajunge la o stagnare sau ar putea să aibă chiar o scădere ușoară în 2024. În același timp însă vom asista și la o reconfigurare a pieței, în care companiile IT vor trebui să treacă de la proiectele de outsourcing la crearea de inovații proprii, proces început deja de mai mulți jucători importanți din acest sector”, menționează Rácz Béla-Gergely, membru al echipei de cercetare.
Cu privire la veștile privind reducerea personalului la mai multe companii importante de pe piața IT autohtonă, economiștii spun că “mai ales în contextul în care companiile se vor reorienta spre proiecte inovatoare proprii, industria IT din România va continua per ansamblu pe o traiectorie de dezvoltare în continuare”.
Platformă de recrutare: Volumul ofertelor în IT a scăzut la început de an cu 27% față de aceeași perioadă a anului trecut
Conform datelor sintetizate de BestJobs, la solicitarea Economedia, luna trecută, în ceea ce privește ritmul de angajări, cea mai mare diferență poate fi observată în IT, unde volumul ofertelor a scăzut cu 27% față de aceeași perioadă a anului trecut. O companie din domeniu estimează că industria locală de profil a încetinit ritmul de creștere, la 5 – 10% în 2023 și subliniază că piața a fost marcată de restructurări masive de personal, de probleme privind recrutarea și retenția angajaților, dar și de adaptarea la munca hibridă,iar concedierile vor continua. Detalii AICI.
Amintim că IT-ul din România a trecut și prin modificări fiscale, după ani de privilegii. Începând cu luna noiembrie 2023 au intrat în vigoare prevederi legale conform cărora s-a eliminat aplicarea anumitor facilități fiscale pentru unele domenii de activitate. De la 1 noiembrie s-a eliminat scutirea de impozit pe venit pentru IT-işti (aceasta se menține însă pentru venituri sub 10.000 lei brut). Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net în noiembrie față de luna precedentă s-au înregistrat tocmai în domenii afectate de eliminarea facilităților fiscale, cu o scădere de 5,4% în activităţi de editare (CAEN care include activitățile de editare a produselor software).
Un sfert dintre companii și-au redus echipele anul trecut (Sondaj). Așteptările industriei pentru 2024: “optimism moderat”
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) arată, într-un sondaj publicat la începutul anului, că industria de IT a încheiat anul 2023 cu rezultate sub așteptările de la începutul anului și abordează 2024 cu un optimism moderat. Conform sondajului, impactul măsurilor fiscale de la sfȃrșitul anului trecut este considerat major (34%) sau mediu (62%) de către companiile din sector. Pentru 2024, companiile de IT exprimă un optimism moderat, cu creșteri de cifră de afaceri și echipe de 56% și respectiv 64%, dar și cu procente semnificative în zona de stagnare.
ANIS a derulat sondajul în luna decembrie 2023, în rândul companiilor membre, care reprezintă, la nivel de venituri, aproximativ 65% din întregul sector de software și servicii IT. Rezultatele finalului de an au fost sub cele estimate la începutul anului trecut, iar modificările fiscale din 2023, considerate cu impact major (34%) și mediu (62%), au dus la estimări relativ mai puțin optimiste pentru 2024.
Dacă în ediția anterioară a ANIS Sentiment Survey, publicată la începutul anului 2023, peste 68% dintre respondenți indicau că vor termina anul cu o echipă mărită, doar 44% dintre aceștia au și finalizat anul trecut cu un număr mai mare de angajați. În același timp, dacă doar 9,5% se așteptau în 2023 la scăderea numărului de angajați, la final de an 24% dintre respondenți au indicat că echipa companiei s-a micșorat.
Veștile mai bune vin din zona volumului de proiecte contractate. Dacă inițial 61% dintre manageri s-au așteptat ca numărul proiectelor contractate în 2023 să crească, la final de an 56% au declarat că aceste obiective s-au realizat. În același timp, 30% dintre companii au raportat o menținere a volumului de proiecte la un nivel similar cu 2022. Scăderea s-a înregistrat la doar 14% dintre respondenți, deși anterior mai mult de 30% dintre companii erau mai pesimiste la acest capitol.
Estimările referitoare la venituri nu au suferit nici ele modificări majore în segmentul care a înregistrat creșteri. Astfel, dacă la început de 2023, companiile se așteptau în proporție de 65% să termine anul cu venituri în creștere, 62% dintre ele au și reușit. Pe de altă parte, deși doar 5% dintre respondenți anticipau la început de an o diminuare a veniturilor , datele de la sfȃrșitul anului indicau o scădere pentru 14% dintre aceștia.
Potrivit ANIS Sentiment Survey, 64% dintre companiile IT vor să termine 2024 cu o echipă mai mare decât în 2023. 28% dintre respondenți estimează că echipa lor va stagna în acest an și numai 8% consideră că aceasta va scădea pe parcursul anului.
Dintre companiile respondente, 56% preconizează că vor avea în 2024 o cifră de afaceri mai mare decât în 2023, 34% că aceasta va fi similară, iar 10% iau în calcul o posibilă scădere a veniturilor.
SONDAJ: 45% dintre angajații IT spun că firma lor face restructurări
Conform unui sondaj realizat de Digital Business în mediul online, la care au participat persoane care au declarat că lucrează în domeniul IT, 45% dintre aceștia spun că firma lor este în prezent în proces de restructurare, companiile de outsourcing conducând detașat lista cu 73%.
Dintre respondenții care au declarat că angajatorii lor sunt în proces de restructurare, 36% sunt din București, 19% din Cluj, 15.5% din Iași. În ceea ce privește departamentele afectate, cei mai mulți respondenți au bifat QA – testare (33%), Dezvoltare (31%), iar 22% au menționat că firma lor restructurează Toate departamentele. De asemenea, 52% dintre participanții la sondaj au declarat că lucrează în sistem hibrid (acasă și de la birou), 41% lucrează remote, iar 3.5% lucrează exclusiv de la birou.
Lipsa proiectelor pare principalul motiv pentru concedierile efectuate de companiile de IT din România, cca 43% dintre respondenți bifând exclusiv varianta “Cei mai mulți dintre cei concediați erau pe bench“, iar 31% au menționat că au fost dați afară și oameni care erau deja într-un proiect.
Conform sondajului, lucrătorii din IT sunt mai degrabă pesimiști, 45% dintre aceștia considerând că le va fi greu celor concediați să-și găsească un alt job în perioada următoare, și doar 16% sunt încrezători că cei dați afară își vor găsi ușor de lucru.
De asemenea, IT-iștii români prevăd un viitor în care multinaționalele tech își vor restrânge activitatea în țara noastră – 48%, în timp ce 36% consideră că acestea vor continua să investească în piața locală.
Întrebați dacă valul de concedieri este influențat de eliminarea scutirii de impozit implementată la sfârșitul anului trecut de Guvern, doar 28% au răspuns afirmativ, 41% considerând că acțiunea Guvernului nu are legătură cu restructurările din IT-ul românesc.
Sondajul a fost realizat de Digital Business în perioada februarie – martie 2024, în mediul online, iar la întrebări au răspuns 204 respondenți.
Sursa foto: Dreamstime.com