Peste 5000 de școli din aproape 2500 de localități din România utilizează Google Classroom, ceea ce reprezintă aproximativ 80% din școlile din România, transmite gigantul Tech. Numărul școlilor care utilizează Google Classroom a crescut de aproape 20 de ori de la începutul pandemiei, în primăvara lui 2020, arată datele companiei.
Soluția a câștigat rapid teren, pe fondul restricțiilor impuse în perioada pandemiei și a noilor forme de predare – online și hibrid.
Google Workspace for Education, pachetul profesorilor și elevilor acestora, a fost unul dintre instrumentele folosite. “În prezent, în România 5028 de școli din aproape 2500 de localități utilizează Google Classroom, ceea ce reprezintă aproximativ 80% din școlile din România. Numărul școlilor care utilizează Google Classroom a crescut de aproape 20 de ori de la începutul pandemiei, în primăvara lui 2020. Datele sunt furnizate de Edu Apps, partenerul Google în România pentru Google Workspace for Education”, transmite compania.
La acest început de an școlar, Google Classroom are elemente noi: începând din această toamnă, profesorii vor putea da mai ușor teme către clase diferite, iar elevii vor avea la dispoziție aplicația Classroom Android în modul offline, ceea ce înseamnă că vor putea să-și facă teme de pe telefon, chiar dacă sunt offline.
Instrumentele școlii online: tablă virtuală, imagini 3D, aplicații de pozat ecuații
Printre instrumentele disponibile se numără tabla virtuală la care profesorii au acces și unde elevii pot lipi stickere virtuale, încărca imagini și comenta în timp real sau realitatea augmentată – prin intermediul acestei soluții, elevii pot vedea pe telefon, în 3D, sau chiar în spațiul camerei în care se află, anumite lucruri care li se predau la școală.
Prin aplicația Lens , elevii pot face o poză unei ecuații sau probleme, iar serviciul le oferă acces la rezultate care să-i ajute, precum ghiduri pas-cu-pas pentru rezolvarea problemei și explicații detaliate pentru a înțelege mai bine conceptele cheie. O altă aplicație a fost creată pentru a-i ajuta pe părinți să-și supravegheze copiii atunci când aceștia sunt online și să stabilească reguli de utilizare a mediului digital pentru aceștia. Părinții pot adăuga pe dispozitivul copilului și un cont de școală al acestuia – pe lângă cel personal, în care sunt trasate reguli de petrecere a timpului liber online.