Autoritatea europeană de reglementare în domeniul concurenţei încearcă să obţină informaţii de la companiile de publicitate cu privire la practicile Google în domeniul publicităţii, arată un document al Comisiei Europene consultat de Reuters și citat de Agerpres.
Google şi Facebook controlează împreună peste jumătate din cheltuielile mondiale cu publicitate pe Internet, iar în România peste 70% din piața online, potrivit estimărilor independente. Ambele companii sunt vizate în prezent de un proces în SUA pentru acordul pe care l-au încheiat în 2018 care oferă companiilor de publicitate care sunt clienţii ai Facebook opţiunea de a plasa mesaje publicitate pe reţeaua partenerilor Google.
Google, cel mai mare motor de căutare online din lume, a primit în ultimii trei ani amenzi în valoare totală de 8,25 miliarde de euro pentru că şi-a blocat rivalii în achiziţiile online, smartphone-urile Android şi publicitatea online.
Gigantul american a fost anchetat în mod repetat de Comisia Europeană pentru practicile monopoliste.
Și acum, Google es vizat de două investigaţii ale UE cu privire la comportamentul din domeniul colectării de date şi al publicităţii. „Comisia investighează modul în care Google colectează şi utilizează date. Investigaţia acoperă toate serviciile Google, inclusiv publicitatea digitală şi lanţul ad tech”, a precizat Executivul comunitar. De asemenea, UE vrea să ştie dacă firmele de publicitate au primit reduceri de preţuri dacă au utilizat intermediarii Google care permit firmelor de publicitate sau agenţiilor de media să cumpere spaţiu pentru publicitate de la mai multe surse.
În replică, Google susţine că discută cu Comisia şi alte părţi despre modificarea politicilor sale de publicitate şi va continua să facă acest lucru. Potrivit Google „ad tech ajută site-urile de Internet şi aplicaţiile să facă bani şi de asemenea ajută partenerii din domeniul publicităţii să ajungă la consumatori şi să îşi crească afacerile”.