Gigantul de bunuri de larg consum Unilever, proprietarul unor mărci precum Dove, a confirmat că va respecta legislaţia care permite recrutarea angajaţilor săi din Rusia în războiul din Ucraina, transmite CNBC, conform News.ro.
Într-o scrisoare către grupul de campanie B4Ukraine, din 11 iulie 2023, şi publicată duminică de BBC, Reginaldo Ecclissato, directorul de operaţiuni comerciale şi pentru lanţul de aprovizionare, face referire la legea rusă care cere firmelor ”să permită recrutarea angajaţilor în cazul în care aceştia sunt chemaţi” şi spune că Unilever ”va respecta întotdeauna toate legile ţărilor în care operăm”.
Legislaţia se aplică deţinătorilor de cetăţenie rusă.
Unilever a confirmat veridicitatea scrisorii şi a refuzat să ofere comentarii suplimentare.
Gama vastă de mărci a grupului include Ben & Jerry’s, Dove, Knorr, Cif, Domestos, Magnum, Cornetto şi Vaseline.
Grupul are aproximativ 3.000 de angajaţi în Rusia, care lucrează în patru unităţi de producţie şi un sediu central.
Produsele pe care le vinde în Rusia includ articole de îngrijire personală şi de igienă şi îngheţată.
Unilever s-a confruntat cu critici pentru decizia sa de a continua să facă afaceri în Rusia, pe fondul sancţiunilor internaţionale şi a retragerii multor companii după invazia Ucrainei în 2022.
Ecclissato a spus în scrisoare că Unilever se confruntă cu trei opţiuni pentru operaţiunile sale în Rusia.
Una este închiderea tuturor operaţiunilor din Rusia, după care a spus că afacerile şi mărcile Unilever din ţară vor fi ”însuşite şi apoi operate de statul rus”.
A doua este vânzarea afacerii, despre care el a spus că ar putea beneficia şi statul.
A treia, pe care Unilever a adoptat-o, este să continue afacerile, cu constrângeri care sunt în vigoare din martie.
”Pentru a fi clar, niciuna dintre aceste opţiuni nu este de dorit. Cu toate acestea, credem că a treia rămâne cea mai bună opţiune, atât pentru a evita riscul ca afacerea noastră să ajungă în mâinile statului rus, direct sau indirect, cât şi pentru a ne proteja oamenii. Desigur, vom continua să menţinem această poziţie sub atentă analiză”, a scris el.
De la invazie, Unilever raportează că a oprit toate fluxurile de capital în şi din ţară şi a oprit importurile şi exporturile produselor sale, precum şi a oprit cheltuielile media şi de publicitate.
Ecclissato a spus că Unilever a înregistrat o scădere cu 15% a volumelor vânzărilor în Rusia anul trecut, dar cifra de afaceri a crescut din cauza creşterii preţurilor şi a rublei mai puternice.
El a arătat că Unilever a plătit taxe de 3,8 miliarde de ruble (42,06 milioane de dolari) în 2022.
Scrisoarea este un răspuns la o serie de întrebări din partea Coaliţiei B4Ukraine, care a cerut Unilever să înceteze imediat toate operaţiunile din Rusia şi să părăsească piaţa. A cerut comentarii dacă Unilever a a primit solicitări de recrutare a angajaţilor şi cum va răspunde la acestea, printre alte întrebări.
Ecclissato a spus că Unilever îşi conduce afacerea în Rusia ”în conformitate cu principiile noastre globale, inclusiv siguranţa şi bunăstarea angajaţilor noştri”.
El nu a răspuns la întrebarea adresată de B4Ukraine dacă au fost recrutaţi sau contactaţi angajaţi în legătură cu recrutarea.
Un purtător de cuvânt al Unilever a declarat pentru BBC că orice angajat care a fost chemat nu va continua să fie plătit de companie.