Germania vrea să stopeze importurile de petrol rusesc de la finalul anului, indiferent de decizia UE privind embargoul

petrol Sursa foto: Pixabay

Germania intenţionează să înceteze să mai importe petrol din Rusia de la finalul acestui an, chiar dacă Uniunea Europeană (UE) nu va reuşi să ajungă la un acord cu privire la un embargo la nivelul UE cu privire la ţiţeiul rusesc, au declarat oficialii guvernamentali citaţi de Bloomberg, transmite Agerpres.

Eforturile Berlinului destinate încheierii de contracte cu furnizorii alternativi înregistrează progrese, iar guvernul german este încrezător că poate rezolva problemele de logistică rămase în decurs de şase-şapte luni, susţin oficialii care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

În condiţiile în care miniştrii de Externe din UE se întâlnesc luni la Bruxelles pentru a discuta o nouă rundă de sancţiuni impuse Rusiei, diplomaţii au lansat ideea unei amânări a embargoului, după ce Ungaria s-a opus la propunerea iniţială a Comisiei Europene, pe motiv că încetarea importurilor de petrol din Rusia ar crea probleme pentru economia sa.

În schimb, oficialii citaţi de Bloomberg susţin că guvernul condus de cancelarul german Olaf Scholz este hotărât să continue cu planul său naţional de încetare a importurilor de petrol din Rusia, ca parte a sancţiunilor europene impuse Rusiei pentru invadarea Ucrainei.

Potrivit cifrelor oficiale, ponderea ocupată de ţiţeiul rusesc în consumul de petrol al Germaniei a scăzut deja până la 12%, de la un nivel de 35% înaintea războiului din Ucraina.

Provocările care au mai rămas de rezolvat de autorităţile de la Berlin includ obţinerea de petrol dintr-o sursă alternativă pentru o importantă rafinărie din estul Germaniei, care se bazează pe ţiţeiul rusesc livrat prin conducta Drujba şi care este operată de producătorul rus Rosneft PJSC.

Comisia Europeană a propus un embargo pentru importurile de ţiţei brut rusesc în decurs de şase luni, iar importurile de produse petroliere rafinate ar urma să înceteze la finele lui 2022. Însă premierul ungar Viktor Orban a sugerat că un embargo petrolier ar trebui să fie discutat la un summit al liderilor UE, următorul astfel de summit fiind programat pentru finele lunii mai.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: