Germania va aloca subvenţii de până la 900 de milioane de euro pentru extinderea reţelei de staţii de încărcare a vehiculelor electrice

statii incarcare, masini electrice Sursa foto: OMV

Germania urmează să aloce subvenţii de până la 900 de milioane de euro pentru extinderea reţelei de staţii de încărcare a vehiculelor electrice pentru populaţie şi companii, a anunţat joi Ministerul Transporturilor, transmite Reuters, citat de News.ro.

Cea mai mare economie a Europei are în prezent aproximativ 90.000 de puncte publice de încărcare şi îşi propune să aibă un milion până în 2030, în speranţa de a stimula creşterea electromobilităţii, deoarece vizează neutralitatea carbonului până în 2045.

Germania avea aproximativ 1,2 milioane de vehicule complet electrice pe drumurile sale până la sfârşitul lunii aprilie, cu mult sub obiectivul său de 15 milioane până în 2030, arată datele autorităţii federale auto KBA.

Preţurile ridicate, autonomia limitată şi lipsa staţiilor de încărcare, în special în zonele rurale, sunt considerate principalele motive pentru decalajul vânzărilor de vehicule electrice.

Ministerul Transporturilor a anunţat că va lansa în curând două programe de finanţare pentru a sprijini gospodăriile private şi companiile în construirea de staţii de încărcare cu alimentare proprie.

Până la 500 de milioane de euro vor fi disponibile din această toamnă pentru a promova autoalimentarea cu energie electrică la clădirile rezidenţiale private, cu condiţia ca locuitorii să deţină deja o maşină electrică, a adăugat ministerul.

Din vara viitoare, alte 400 de milioane de euro vor fi alocate companiilor care doresc să construiască infrastructură de încărcare rapidă pentru maşini comerciale şi camioane.

Guvernul german a aprobat în octombrie un plan de a cheltui 6,3 miliarde de euro pe o perioadă de trei ani, pentru a creşte rapid numărul de staţii de încărcare a vehiculelor electrice din întreaga ţară. Programele de subvenţii anunţate joi se adaugă acestei finanţări, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: