Furnizorii și distribuitorii din energie avertizează că deteriorarea semnificativă a situației lor financiare reprezintă un risc major pentru întreg sectorul energetic

Energie curent electricitate Foto: Pexels.com

Furnizorii și distribuitorii de energie transmit că neclaritățile generate de cadrul legislativ prin reglementări ambigue, introducerea de costuri suplimentare în mod discriminatoriu, incertitudinea recuperării integrale și la timp a sumelor prevăzute de legislația în vigoare reprezintă un risc major care va duce la deteriorarea semnificativă a situației financiare inclusiv a marilor operatori economici din zona de furnizare și distribuție, spune Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).

„Suntem extrem de îngrijorați în legătură prevederile OUG nr.3/2022 avute în vedere pentru implementare începând cu 1 februarie a.c., în sensul că acestea nu reflectă costurile reale ale furnizorilor și vor duce la pierderi imediate de ordinul sutelor de milioane de lei, în medie, pentru fiecare furnizor, situație nedorită și care ar genera o puternică reacție negativă în întregul sector energetic.

Mai mult, măsura plafonării prețurilor pe segmentul de furnizare, dispusă de autoritățile române, nu respectă legislația națională (Legea energiei 123/2012 cu modificările și completările ulterioare – art 80) și nu aplică în mod corect legislația UE. Având în vedere faptul că tarifele reglementate din componenta prețului final sunt diferite în funcție de operatorul de distribuție, măsura conduce, totodată, și la un tratament diferențiat între furnizori”, transmite federația.

De asemenea, federația transmite că modul de calcul al prețului de referință pentru stabilirea sumelor compensate de către statul român nu reflectă valoarea reală a sumelor de recuperat, conducând la costuri suplimentare semnificative pentru furnizori, într-un mod discriminatoriu. Impactul direct al unei compensații parțiale pentru furnizorii de energie se traduce printr-un risc sever de insolvență sau faliment și daune fără precedent asupra fluxului de numerar operațional, conducând la incapacitatea furnizorilor de a-și continua activitatea.

„Majoritatea statelor europene aplică scheme de sprijin pentru consumatorii de energie, dar România este singura țară care a ales să transfere acest efort financiar important în sarcina furnizorilor. Provocările sectorului de furnizare vin în contextul unei situații fără precedent cu care se confruntă operatorii de distribuție energie electrică, care gestionează o infrastructură critică în România. Aceștia sunt obligați să cumpere energia electrică necesară pentru funcționarea rețelei fiind expuși la costurile extrem de mari de pe piața angro, nereflectate în tarifele stabilite de ANRE”, afirmă reprezentanții ACUE.

Potrivit acestora, în cazul rețelelor electrice, această situație a afectat dramatic fluxul de numerar, de ordinul miliardelor de lei, forțând distribuitorii să diminueze investițiile. Obligația de a efectua un serviciu public nu poate genera pierderi pentru operatori. În linie cu prevederile europene, cadrul de reglementare trebuie să asigure, în timp util, viabilitatea financiară a societăţilor de distribuţie.

„Facem apel la implementarea imediată a unui mecanism care să asigure fluxul de numerar în sectorul energetic. Lipsa acestuia va duce, fără îndoială, la colapsul financiar al furnizorilor și distribuitorilor de energie”, a declarat Dana Dărăban, director executiv, Federația ACUE.

Soluțiile propuse de Federația ACUE pentru sectorul energetic

  • Pentru consumatorul casnic, un model de compensare cu sumă în valoarea fixă și în funcție de venit, date fiind efectele disproporționate ale prețurilor ridicate asupra consumatorilor cu venituri reduse.
  • Pentru acordarea de ajutor companiilor sau industriilor trebuie avut în vedere cadrul de ajutor de stat. Subliniem faptul că se permit ajutoarele sub formă de reduceri ale taxelor de mediu armonizate până la minimele stabilite în Directiva privind impozitarea energiei și acestea pot fi puse în aplicare de către statele membre fără o notificare prealabilă către Comisie.

Aceștia spun că ideea plafonării prețului la energie începând cu data de 1 aprilie 2022 nu este o soluție fezabilă pentru atenuarea creșterilor de preț pe piața angro de energie. Impactul oricărui plafon de preț depinde de modul de implementare, domeniul de aplicare și nivelul la care este stabilit. O intervenție publică nu trebuie să conducă la costuri suplimentare pentru participanții la piață într-un mod discriminatoriu, mai exact acumularea de pierderi la nivelul furnizorilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: