Franța va înăspri limitele privind expunerea băncilor la companiile cu datorii mari

ocean credit Sursa foto: Ocean Credit

Consiliul de stabilitate financiară al Franţei a anunţat marţi  că va înăspri curând limitele privind expunerea băncilor la companiile franceze cu datorii mari, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Consiliul, care este condus de Ministerul de Finanţe şi îl include pe guvernatorul Băncii Centrale a Franţei, şi-a exprimat într-un comunicat îngrijorarea referitoare la riscurile provocata de rapida creştere a dobânzilor asupra companiile cu datorii mari.

Ca rezultat, Consiliul a confirmat intenţia de a cere celor patru bănci de importanţă sistemică din Franţa – BNP Paribas SA, Societe Generale SA, Credit Agricole SA şi BPCE – să pună deoparte capital echivalent cu 3% din expunerea lor la companiile franceze cu datorii care depăşesc 5% din capitalul lor social.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

O companie este considerată cu datorii mari când raportul datorie / EBITDA depăşeşte 6 sau este negativ, a precizat Consiliul de stabilitate financiară al Franţei.

Decizia Consiliului va intra în vigoare la începutul lunii august, au precizat autorităţile franceze.