FOTO Traficul pe DN68A Margina – Holdea, „rușinea națională”, fluidizat printr-o redesenare a traseului mașinilor

DN 68 A Timiş DN 68 A în reparaţii Sursa foto: CNAIR

Drumul național DN68A Margina – Holdea, cunoscut drept „rușinea națională”, fiind paralel cu singura bucată lipsă de autostradă dintre Sibiu și Nădlac, va fi fluidizat prin darea în circulație a unei bretele existente, care redesenează traseul mașinilor, astfel încât să nu se mai intersecteze. Drumul a fost reabilitat în acest an, fiind distrus de traficul care cobora de pe A1, pentru a urca înapoi pe autostradă după numai 13 kilometri, din cauza lipsei celebrei autostrăzi cu „tuneluri pentru urși”.

Astfel, pentru fluidizarea traficului rutier din nodul rutier Margina de pe autostrada A1, s-a instituit o soluție temporară de trafic în sensul giratoriu de pe DN 68A, transmite DRPD Timișoara.

Breteaua de acces pe autostrada A1 pe direcția București va fi folosită, începând de astăzi, 22 iulie, de la ora 14, ca acces temporar spre Timișoara, iar ca punct de întoarcere este stabilită o zonă din autostrada A1, aferentă nodului rutier Margina. Circulația transporturilor agabaritice se va desfășura pe varianta anterioară a traseului.

„Decizia a fost luată după finalizarea lucrărilor de pe sectorul DN 68A Margina – Holdea. În nodul rutier Margina conexiune cu DN 68A, în condiții de trafic intens, se suprapuneau fluxurile de trafic, ceea ce crea coloane de autovehicule atât pe autostrada A1, cât și pe DN 68A. Prin eliminarea împletirii fluxurilor de circulație din sensul giratoriu menționat, se elimină ambuteiajele de pe cele două artere principale de circulație”, arată DRPD Timișoara.

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă, care este și deputat de Timișoara, a explicat că soluția găsită s-a făcut cu o minimă investiţie în semnalizare rutieră, fiind dată în circulaţie o bretea deja construită.

 

Compania de Drumuri a primit, în luna mai, nouă oferte pentru proiectarea şi construirea secţiunii de Autostradă dintre Holdea şi Margina, tronsonul de 9 kilometri care lipseşte pentru a avea autostradă completă între Sibiu şi vama Nădlac II.

Procedura de achiziţie este una restrânsă, iar după evaluare CNAIR va selecta cinci sau şase constructori care merg în următoarea etapă a procedurii de achiziţie pentru contractul de 1,3 miliarde lei (aproximativ 280 milioane de euro).

Lungimea autostrăzii dintre localitatea Holdea în judeţul Hunedoara şi Margina în judeţul Timiş este de 9 kilometri, din care tunelurile au 2 kilometri. Tunelurile forate vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 m.

Este una dintre autostrăzile prioritare la finanţare prin PNRR – Planul Naţional pentru Relansare şi Rezilienţă. În lipsa autostrăzii, şoferii sunt deviaţi pe DN68 A („Ruşinea Naţională”, cum a numit şoseaua ministrul Drulă).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: