Fondurile de investiții Revaty Limited și Tradeflax Limited vor să preia producătorul de materiale pentru construcții Thermotop Technology/ Compania a fost înființată în 2023 și nu a raportat nicio activitate economică

consiliul concurentei Sursa foto: Facebook/Consiliul Concurentei

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Revaty Limited, Cipru și Tradeflax Limited, Cipru, intenționează să preia Thermotop Technology S.R.L., potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție.

Conform Consiliului Concurenței, Thermotop Technology S.R.L. nu a avut până la momentul notificării tranzacției nicio activitate economică și nu a înregistrat cifră de afaceri. Compania, care a fost înregistrată la Registrul Comerțului în luna martie 2023, va deschide o unitate de producție de spumă poliizocianurică, astfel încât domeniul viitor de activitate al acestei societăți va fi producerea și comercializarea spumei poliizocianurice.

Revaty Limited este o companie care desfășoară activități de tip holding de investiții. Grupul Revaty controlează două companii care au sediul în România și au realizat venituri pe teritoriul național, dar niciuna dintre acestea nu a realizat activități de producere și comercializare a spumei poliizocianurice (PIR).

Tradeflax Limited este o companie care desfășoară activități de tip holding de investiții și alte activități de intermedieri monetare. Grupul Tradeflax este prezent pe piața din România prin mai multe companii care realizează cifre de afaceri în mai multe domenii de activitate: dezvoltare imobiliară, industrie electronică, instalații și construcții, montaj, producere de energie electrică, termoficare și domeniul medical.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: