FMI: Inflaţia va atinge nivelul maxim în această toamnă și va scădea în 2022

FMI Fondul Monetar International foto captura video imf.org Foto: Fondul Monetar International foto / imf.org

Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă ca inflaţia să atingă nivelul maxim în această toamnă şi să revină la nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19 până la mijlocul lui 2022, dar se menţine riscul ca nivelul ridicat al inflaţiei să persiste, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Estimările de bază ale FMI pentru economiile avansate arată o inflaţie de 3,6% în această toamnă şi scăderea ei la aproximativ 2% până la mijlocul lui 2022. Economiile emergente şi în curs de dezvoltare vor avea o inflaţie de 6,8% în această toamnă, pentru ca apoi să se reducă la aproximativ 4% până la mijlocul lui 2022.

„Creşterea preţurilor locuinţelor, perturbările din lanţurile de aprovizionare în economiile emergente şi în curs de dezvoltare, presiunile continue asupra preţurilor alimentelor şi deprecierea valutelor în ţările emergente ar putea menţine un nivel mai ridicat al inflaţiei”, se arată în raportul FMI.

Majorarea inflaţiei vine în urma creşterii cererii, a economiilor acumulate ca urmare a stimulentelor fiscale şi monetare, a creşterii rapide a preţurilor la materiile prime, a perturbărilor din lanţurile de aprovizionare şi a deficitului.

O creştere de 40% preţurilor globale ale alimentelor de la începutul pandemiei a afectat semnificativ ţările cu venituri scăzute.

Aşteptările inflaţioniste tind să fie bine ancorate în ţările unde este credibilă independenţa băncilor centrale, politicile monetare sunt bine comunicate, apreciază FMI.

Accelerarea inflaţiei, în special în ţările emergente, este deseori asociată cu deprecieri valutare semnificative. În economiile avansate, ele sunt deseori precedate de deficite fiscale ridicate, informează FMI.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: