Florin Cîţu: Preţurile cresc, scad, asta este în economia de piaţă. Important este ca veniturile să crească mult mai repede decât preţurile

Florin Cîțu - InquamPhotos Octav Ganea 1 sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul Florin Cîţu afirmă, întrebat fiind despre scumpirile la carburanţi sau energia electrică, că fluctuaţiile în economia de piaţă sunt normale, însă important este ca veniturile să crească mai repede decât preţurile.

“La combustibil, scumpirea a venit din preţul petrolului internaţional care a avut o creştere. Preţul petrolului acuma scade, veţi vedea că şi preţul la pompă va scădea. De obicei este o diferenţă de o săptămână, două săptămâni între perioada… Dar eu vreau să vă spun altceva: că preţul în România ar fi fost mai mare dacă nu luam decizia de a elimina supraacciza introdusă de PSD. Dacă nu luam acea decizie, ar fi fost mult mai mare. Astăzi este un preţ care fluctuează şi au fost influenţe nu doar în România, peste tot în lume preţul la pompă a crescut datorită fluctuaţiilor preţului petrolului pe piaţa internaţională. Va scădea preţul, va scădea şi la pompă în perioada următoare”, a afirmat Florin Cîţu, marţi seară, la Digi 24, potrivit news.ro.

În ceea ce priveşte scumpirile tarifelor la energia electrică, premierul a explicat că Guvernul caută soluţii pentru a atenua impactul majorărilor.

El a arătat că preţurile fluctuează, dar important este ca veniturile să crească mai mult decât o fac preţurile.

“Preţurile cresc, scad, asta este în economia de piaţă. Ceea ce e important este ca veniturile să crească mult mai repede decât preţurile. Şi asta înseamnă că ne păstrăm puterea de cumpărare. Şi în România, anul acesta veniturile au crescut mult mai repede decât au crescut preţurile. Veniturile în sectorul privat au crescut cu 7,5%, aproape 8%. Preţurile au crescut cu 3%, deci creşte mult mai rapid venitul mediu net în economie. Bineînţeles discut despre distribuţie şi aşa mai departe, dar, până la urmă, veniturile cresc”, a adăugat premierul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Preturile la alimente, carburanti si medicamete cresc permanent!
    Nu vorbim de cartofi noi sau oua la care pretul mai fluctueaza!
    Preturile cresc in medie cu 10% anual.
    Iar carburantii pentru ca e monopol petrom cresc in medie cu 20% pe an!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.