Finanţare europeană pentru legătura Timişoarei cu Autostrada A 1. Şoseaua de 10 kilometri costă 260 de milioane de lei, iar lucrările încep din septembrie

A 1 Timişoara Todini Sursa Foto : CNAIR

Drumul de legătură dintre municipiul Timişoara şi Autostrada A 1 Lugoj – Nădlac II va fi construit cu fonduri europene, valoarea totală a investiţiei fiind de 260 de milioane lei, din care 190 de milioane finanţarea europeană nerambursabilă prin Fondul de Coeziune. Contractul pentru proiectarea şi execuţia şoselei cu o lungime de 10 kilometri a fost semnat în ianuarie cu antreprenorul italian Todini, iar deschiderea şantierului este aşteptată pentru această toamnă, după finalizarea perioadei de proiectare. Ordinul de începere a fost dat pe 1 martie, iar predarea amplasamentului s-a făcut pe 9 martie.

Şoseaua care porneşte din zona de Nord a municipiului Timişoara, la Sânandrei şi intersectează Autostrada A 1 la Giarmata are profil de drum expres, cu patru benzi şi separator pe mijloc, acostament de 2,5 metri şi şase pasaje, noteză CNAIR : ,,COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., în calitate de Beneficiar al finanțării și Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport, au convenit încheierea în data de 10.08.2021 a Contractului de Finantare nr. 109, pentru proiectul ”Drum de legatura autostrada A1 Arad-Timisoara – DN69” în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.

Obiectivul specific al proiectului

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

-Construirea a 10 km de drum nou

-Reducerea timpului de parcurs cu aprox 7.7 min

-2 buc. poduri noi

-6 buc. pasaje

-3 buc. noduri rutiere.

Autorizaţia de construire a fost emisă pe 2 iulie pentru întreg traseul şi o valoare a lucrărilor de 162 de milioane lei : ,,Amplasamentul lucrărilor este situat în intervalul km. 0 + 000 –km. 9 +900 al drumului de legătură dintre A1 Arad –Timişoara şi DN 69, în extravilanul municipiului Timişoara şi al comunelor Sânandrei, Giarmata, Pişchia din jud. Timiş. Luna trecută, la Timişoara, ministrul transporturilor Cătălin Drulă a spus că antreprenorul trebuie să intre în şantier din septembrie şi nu are niciun motiv să nu respecte termenul de 18 luni : ,,Mergem pe termenele contractuale. E un contract care n-are blocaje, nu sunt probleme cu exproprierile, este un studiu de fezabilitate recent. Deci n-ar trebui să fie probleme în derulare”. Traseul drumului de legătură începe cu circa 300 m înaintea intersecției existente, dintre drumurile DJ 692 și E671 (DN 69), cu amenajarea unui nod rutier și se dezvoltă pe direcția Nord-Est, spre Autostrada A1.

Sursa Foto Cătălin Drulă Facebook

Centură inelară la Timişoara

La Timişoara, din martie 2020  se lucrează pentru construirea centurii cu o lungime de 25 km. dar proiectul este mult întârziat, stadiul fizic de execuţie este de doar 35 %. iar termenul contractual, martie 2022 evident, nu poate fi respectat. Pe centura Timişoara Sud cu o singură bandă pe sens lucrează constructorul italian Tirrena Scavi ( cu lucrări pe primul lot al Drumului Expres Craiova- Piteşti şi Centura Capitalei, ambele proiecte mult întârziate. În proiectare este şi tronsonul de Vest al Centurii, 22 kilometri şi profil de drum cu 4 benzi. Predarea documentaţiei tehnice este aşteptată în aprilie 2022.

Trei mari municipii din România, Cluj-Napoca, Oradea și Timișoara încă nu au drumuri moderne pentru legătura cu rețeaua de autostrăzi, în toate cele trei cazuri proiectele pentru realizarea unor drumuri expres care să lege orașele de autostrăzile A1 și A3 fiind în faza de documentație tehnică sau contractate pentru execuție. La Cluj-Napoca legătura cu Autostrada Transilvania – A 3 prin Tureni este în proiectare, la Oradea luna trecută s-a semnat contractul cu Strabag pentru realizarea drumului expres de 19 de km. Oradea – Biharia iar lucrările încep anul viitor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: