Controversa ajutoarelor de stat pentru industria prelucrătoare: Va primi bani de la stat o companie în spatele căreia se află un fost consilier local, care nu are o funcție oficială în firmă. Pe hârtie figurează fiica sa în vârstă de 23 de ani

bani sute lei Sursa Foto: Facebook/ Chernitskaya Yulia

Compania Feruccio Com SRL, care se ocupă de închirierea și subînchirierea de bunuri imobiliare, este una dintre cele opt companii care vor primi ajutor de stat de la Ministerul Economiei prin schema privind industria prelucrătoare, despre care Economedia a scris AICI, schemă criticată de mediul de afaceri, care acuză ministerul că finanțează „firme de apartament”. Deși pe hârtie Feruccio este deținută 100% de Gabriela Lorena Alexandru, de fapt în spatele companiei se află tatăl său, omul de afaceri Ninel Alexandru, fost liberal și fost consilier local din comuna prahoveană Bărcănești, lucru confirmat chiar de către acesta pentru Economedia. 

Feruccio Com SRL este un producător de vinuri din Podgoria Dealu Mare, a avut în 2021 o cifră de afaceri de 4,6 milioane lei, un profit de 2,6 milioane lei și 7 angajați în 2021. Acționarul majoritar este Gabriela Lorena Alexandru, care mai deține și brandul Top Lake SRL, companie înființată în 2022. Gabriela Lorena Alexandru are circa 23 de ani și a început, în anul 2018, cursurile Universității Tehnice de Construcții București (UTCB), conform profilului său de Facebook, fără a menționa când și dacă le-a finalizat.

Feruccio a aplicat pentru a primi bani din schema de ajutor de stat cu un proiect de investiție de 109.090.130 lei în „FerPrefab”, conform Ministerului Economiei, care nu a dat detalii despre ce va presupune această investiție.

Contactată de Economedia pentru a da mai multe detalii despre ce proiect se va dezvolta cu ajutorul de la stat, Gabriela Lorena Alexandru a spus că este vorba despre o fabrică de prefabricate, însă nu a știut să dea mai multe detalii despre contribuția companiei la investiție, pe lângă ajutorul de stat, când vor începe construcțiile și când va fi gata unitatea. Aceasta, însă, ne-a transmis la tatăl său, fostul liberal Ninel Alexandru, pentru a ne da mai multe detalii despre planurile business-ului.

Contactat de Economedia, Ninel Alexandru a confirmat că nu are nicio calitate oficială în firmă, fiica sa fiind unicul acționar și administrator, însă va fi ajutată de acesta, sub îndrumarea sa.

„Sub îndrumarea mea. Ea este inginer constructor, se va ocupa business. Va fi ajutată de mine. Nu am calitate oficială în firmă. Ea este administrator și acționar. Cu experiența mea o voi ghida. Am aproape 30 de ani de experiență, 17 în construcții”, a declarat Ninel Alexandru pentru Economedia.

Potrivit acestuia, compania va construi în județul Prahova, comuna Ariceștii Rahtivani, o fabrică de prefabricate din beton. Circa 30% din investiția de 109 milioane lei va fi finanțată de către Feruccio, iar restul va fi acoperit de ajutorul de stat pentru industria prelucrătoare.

„Este vorba despre prefabricate din beton: tot ce înseamnă infrastructură industrială, clădiri rezidențiale. Fabrica va avea un număr minim de 100 de angajați și va fi construită în județul Prahova, comuna Ariceștii Rahtivan, pe un teren aparținând societății, de 11 hectare”, precizează Ninel Alexandru.

Întrebat când va începe construcția unității și când va fi efectiv gata fabrica, omul de afaceri nu a dat un răspuns concret. Acesta a zis că vor începe construcția fabricii imediat cum semnează contractul cu Ministerul Economiei. „În momentul în care am semnat contractul, ne apucăm pentru autorizație de construire a fabricii și urmând achiziții de utilizaje, selecție de oferte pentru utilaje”, a precizat el.

Ninel Alexandru a făcut parte din Partidul Național Liberal (PNL) și între anii 2009 și 2016 a fost consilier local în comuna prahoveană Bărcănești.

Potrivit Termene.ro, Ninel Alexandru deține acțiuni la mai multe firme, printre care Feruccio Construct SRL (afaceri de 10 milioane lei, profit net de 364.000 lei și 181 angajați), Feruccio Design SRL (0 lei cifră de afaceri, profit net de 3.700 lei și 0 angajați), Woma Ecoserv Industries SRL (0 lei cifră de afaceri, 0 lei profit net, 0 angajați), Ferropan SRL (cifră de afaceri de 391.000 lei, pierderi nete de 496 milioane lei și 6 angajați) și Woma Ecoserv Construct SRL (afaceri de 46 milioane lei, profit net de 6.477 lei și 38 de angajați).

În cea mai recentă declarație de avere din funcția de consilier local, din 2016, Ninel Alexandru declara peste 20 de proprietăți, atât agricole, cât și intravilane, patru case, o casă de vacanță în Bușteni și două spații comerciale/de producție.

Nu este prima dată când Feruccio primește finanțare de la stat. Firma a obținut anterior fonduri europene de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, scria Bursa.ro.

Context. Schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare a stârnit numeroase controverse, mai ales din partea mediului de afaceri, care a pus sub semnul întrebării modul în care au fost selectate firmele care vor primi ajutor de stat. Economedia a scris AICI cine este în spatele companiilor care primesc ajutor de stat de la Ministerul Economiei, prin schema pentru industria prelucrătoare: de la familia „regelui asfaltului” Dorinel Umbrărescu până la producători de vin, fosta șefă din România a lanțului de haine Waikiki și un milionar din Craiova condamnat pentru evaziune.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: