Fermierii şi transportatorii continuă protestele la Craiova. Traficul a fost îngreunat

Protest transportatori si fermieri Sursa foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Fermierii şi transportatorii din judeţul Dolj au continuat, luni după-amiază, să protesteze la Craiova, pe drumul naţional DN56 Bucureşti – Craiova, de la bifurcaţia către centura de sud a oraşului până la cea de pe centura nord, care duce către Fabrica de Avioane, transmite Agerpres.

Potrivit datelor Prefecturii Dolj, ei s-au deplasat cu peste 60 de utilaje agricole şi autoturisme pe respectivul sector de drum, pe care au obţinut acordul să protesteze în urma unei decizii a Prefecturii Dolj. În jurul orelor 15,00, traficul a fost îngreunat în această zonă, la intrarea în municipiul Craiova.

Începând de sâmbătă s-au alăturat protestului fermierilor din Craiova şi reprezentanţii grupului de firme Cerealcom Dolj, care se află între primii trei producători şi între primii cinci traderi de cereale din România.

Fermierii au înaintat, luni, un număr de 47 de revendicări şi spun că nu vor renunţa la proteste până când nu le vor fi soluţionate cererile.

Pe lista de revendicări se află şi adoptarea unei legislaţii care să reglementeze un tarif minim de referinţă în domeniul transporturilor pentru eliminarea concurenţei neloiale în transporturi şi care să sancţioneze prestarea unui serviciu de transport pe teritoriul României la un tarif sub costurile transportatorilor români.

“Pe piaţa transporturilor de mărfuri din România, transportatori din alte state ale UE care au costuri mai mici decât transportatorii români (ca urmare a subvenţiilor şi facilităţilor acordate de statul lor), precum şi transportatorii din Ucraina, iau comenzi pe teritoriul României (creându-şi conturi pe Bursa de transport) oferind preţuri mult sub cele practicate de transportatorii români (de exemplu, 2,5 lei/km faţă de 7 lei/km cât oferă transportatorii români), încălcând normele europene privind cabotajul. S-a ajuns astfel la situaţia în care piaţa românească a transporturilor să fie invadată de astfel de transportatori care fac o concurenţă neloială transportatorilor români. Mai mult, asemenea transportatori nu achită rovignetă în România, circulă pe teritoriul României fără RCA, asigurări CMR şi chiar licenţă de transport valabile. Organele abilitate nu efectuează în mod real un control al acestor transportatori care desfăşoară activitate de transport pe teritoriul României. Totodată, nu au existat controale reale pentru a se verifica dacă normele europene privind cabotajul sunt respectate de transportatorii care desfăşoară activitate pe teritoriul României”, spun fermierii şi transportatorii.

Fermierii mai solicită o elaborarea unei strategii naţională în sectoarele agriculturii, transporturilor şi industriei alimentare şi recunoaşterea acestor sectoare ca sectoare de bază; diminuarea RCA şi eliminarea obligativităţii RCA pentru semiremorci.

Ei mai solicită acordarea tuturor subvenţiilor APIA aferente anului în curs până la finalul lunii decembrie a anului în curs, inclusiv pentru fermierii aflaţi în eşantionul de control clasic şi prin teledetecţie, precum şi accelerarea proceselor pentru compensările financiare asociate celorlalte scheme de plata directă (eco-scheme, masuri de agro-mediu etc.).

De asemenea, continuarea programelor AGRO IMM INVEST şi RURAL INVEST, fără plafonarea valorii totale a acestor programe garantate de către Statul Român în cadrul creditării cu garanţie FGCR, precum şi extinderea bazei de creditare a fermierilor cu risc bancar B şi C, demers realizat în colaborare cu BNR şi instituţiile bancare, cât şi relaxarea condiţiilor bancare, regândirea sintagmei “rău platnic”.

Printre revendicări se mai află modificarea Legii nr. 17/2014, astfel încât drept de preemţiune la achiziţia terenurilor agricole să aibă persoanele juridice cu capital integral românesc, înaintea celor cu capital străin total sau parţial; reglementarea comerţului în pieţe prin prioritizarea comerţului local, eliminarea falşilor producători; simplificarea acordării ajutoarelor din agricultură prin debirocratizare modului de depunere a cererilor unice; relansarea producţiei de fertilizanţi pe piaţa internă, reglementarea acestei pieţe şi acordarea de facilităţi producătorilor din partea statului român; obligativitatea încheierii unui RCA de către agricultori numai pentru perioada de folosinţă a utilajelor agricole; renunţarea la adoptarea unei legi a arendei prin care să se impună o durată minimă a contractului de arendă.

Fermierii doresc şi abrogarea întregii legislaţii adoptată sub pretextul combaterii evaziunii fiscale, regândirea şi introducerea unui nou mecanism fiscal privind TVA-ul, precum şi abrogarea OUG nr. 109/2023 prin care s-a creat Hub-ul financiar care urmează să conţină toate datele financiare, fiscale, vamale şi “alte componente de sisteme informatice administrate de alte entităţi publice” şi abrogarea OUG nr. 116/2023 prin care s-a creat sistemul informatic de interes strategic naţional (S.I.I.S.N) format din modulele: – e-Factura; – e-Case de marcat electronice; – e-Sigiliu; – e-Transport; – e-TVA; – alte module care urmează să fie componente ale Hub-ului financiar în momentul în care acesta va deveni operaţional.

“Practic, prin aceste OUG-uri s-a legiferat transformarea în digital a tuturor datelor şi informaţiilor financiare, fiscale, vamale şi orice alte date electronice ale persoanelor fizice şi juridice de pe teritoriul României. Prin aceste OUG-uri s-a creat o vulnerabilitate asupra securităţii naţionale a României, deoarece orice breşă de securitate va permite accesul la tot ceea ce înseamnă economia României, secretul comercial şi orice informaţii şi date personale despre toţi cetăţenii şi persoanele juridice din România. Aceste OUG -uri pun în pericol însăşi existenţa Statului Român”, mai susţin fermierii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: