Fermierii încep să înlocuiască vacile de lapte cu cele de carne, pe fondul lipsei forței de muncă: Angus e o rasă puțin pretențioasă și mai rentabilă

angus vaca vita vitel animale fermier ferma agricultura sursa foto: Pexels

O serie de fermieri din judeţul Mureş au decis să se reprofileze şi să renunţe la creşterea vacilor de lapte, în favoarea raselor de carne, considerate mult mai rentabile, atât ca preţ, cât şi ca timp de muncă, a declarat, luni, fermierul Iacob Crăciun, din Sânpetru de Câmpie.

El a arătat că această schimbare are loc pe fondul unei lipse acute de forţă de muncă în fermele de animale.

  • “Angus e o rasă căreia îi merge bine în zonele mai puţin fertile, mănâncă orice, chiar se simte bine, viţeilor le merge bine, au 6-8 săptămâni şi trec deja de 250 de kilograme, prin noiembrie, pe când îi înţărcăm, ajung la 380-400 de kilograme. În 2008, am avut o fermă de vaci de lapte şi am cumpărat o junincă Hosltein care era montată cu Angus. Viţica de la ea a făcut un spor cu 22 kilograme într-un an pe lângă Bălţata noastră, deşi, ca gabarit, era mai mică cu 22 de centimeri decât Bălţata. Şi asta m-a făcut ca, în 2009, să cumpăr şapte femele şi un mascul. Au costat în jur de 2.800 euro ca viţele, acum cred că preţul e mult mai mare. La carne nu primim nimic în plus faţă de alte rase, dar aceste bovine au un spor de creştere deosebit. La 4-5 luni viţeii au, în medie, cam 780 de kilograme. Din păcate, nu mai sunt oameni dispuşi să muncească cu animalele, aşa că lucrăm noi, doar în familie”, a afirmat fermierul Iacob Crăciun.

Acum, în ferma familiei Crăciun din Sânpetru de Câmpie sunt circa 300 de bovine din rasa scoţiană Angus, care au o carne apreciată, fiind servită ca o delicatesă în restaurante.

Cazul fermei din Sânpetru de Câmpie care s-a reprofilat din fermă de lapte în fermă pentru creşterea vacilor de carne nu este singular în judeţ şi alţi fermieri fiind în situaţia că găsesc tot mai greu angajaţi.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: