Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc lansează pe 28 august o nouă ediţie a programului „Litoralul pentru toţi”/ Tarifele de cazare încep de la 35 de lei pe noapte de persoană

vara mare concediu grecia sursa G4Media sursa G4Media

Programul social „Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 41, începe în acest an pe data de 28 august, iar tarifele pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon, arată datele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), citate de News.ro.

„Programul social „Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 41, începe în acest an pe data de 28 august şi durează până la finalul sezonului. În această perioadă, turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon”, arată datele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Până în prezent şi-au anunţat participarea 27 hoteluri din toate staţiunile de pe litoralul românesc, dar până la data la care se va da startul programului, FPTR estimează că se vor înscrie aproximativ 100 de hoteluri ce vor pune la dispoziţia turiştilor un număr de circa 10.000 de locuri de cazare pe noapte.

„În ciuda scurtării vacanţei de vară a elevilor şi a campaniei fără precedent de denigrare a litoralului românesc, „Litoralul pentru Toţi” este un program aşteptat şi dorit atât de românii care s-au bucurat deja de o vacanţă în plin sezon, cât şi de cei care vor să profite de tarifele foarte bune pentru a merge într-un sejur pe litoral. Este singurul program social care oferă posibilitatea tuturor să se relaxeze câteva zile la plajă şi îi îndemn pe turişti să rezerve în această perioadă pentru că preţurile sunt accesibile, cu mult mai mici decât în destinaţiile concurente, iar vremea se anunţă a fi însorită şi călduroasă toată luna septembrie”, declară Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Tarifele prin programul „Litoralul pentru Toţi” sunt cu până la 75% mai mici faţă de cele din vârf de sezon, iar sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă. Pentru o noapte de cazare fără mic dejun tarifele încep de la 35 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopţi de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive tarifele încep de la 215 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 2 nopţi de cazare.

Programul Litoralul pentru Toţi se află la ediţia cu numărul 41 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât şi prin intermediul agenţiilor de turism.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate „turism, hoteluri restaurante”, având în componenţă societăţi comerciale din turism care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.