Familiile cu venituri mici şi persoanele singure vor beneficia, de la 1 noiembrie 2024 şi până la sfârşitul lunii martie 2025, de ajutor pentru încălzirea locuinţei. Acest sprijin este destinat să acopere costurile pentru gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi şi petrolieri. În acest an, în cazul pensionarilor ale căror venituri au crescut de la 1 septembrie, ca urmare a recalculării, va fi luat în considerare talonul de pensie din luna august, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Pentru a beneficia de acest ajutor, venitul net mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie sub 1.386 de lei. În cazul persoanelor singure, venitul nu trebuie să depăşească 2.053 de lei. Pensionarii ale căror pensii au fost majorate ca urmare a recalculării pot beneficia de acest ajutor dacă în luna august aveau venituri sub aceste limite”, menţionează Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Potrivit sursei citate, cererea pentru acordarea ajutorului se poate obţine de la primăria localităţii de domiciliu sau de pe site-ul acesteia. Dreptul la ajutor se stabileşte începând cu luna depunerii cererii pentru cei care transmit documentele până pe 20 ale lunii respective.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Ajutoarele sunt acordate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială prin agenţiile teritoriale, instituţii subordonate Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Cheltuielile cu încălzirea locuinţei se compensează, în funcţie de venitul solicitanţilor, în proporţii de 10% până la 100%. Ajutorul acordat pentru plata încălzirii scade direct proporţional cu creşterea veniturilor solicitantului.

De asemenea, trebuie ştiut că valoarea compensării nu poate fi mai mică de 250 lei pe lună pentru gaze naturale, 500 lei pe lună pentru energie electrică şi 320 lei/lună pentru combustibilii solizi sau petrolieri.

Suplimentul de energie, al doilea tip de ajutor, se acordă pe tot parcursul anului şi are următoarele valori: 30 lei pe lună pentru energie electrică, 10 lei pe lună pentru gaze naturale, 10 lei pe lună pentru energie termică, 20 lei pe lună pentru combustibilii solizi sau petrolieri şi 70 lei pe lună dacă energia electrică este singura sursă de energie utilizată.