Fabrica Antibiotice Iași a intrat pe piețele de medicamente din Australia și Emiratele Arabe Unite. Lider mondial la vânzările pentru un antifungic

unguente antibiotice

Fabrica de medicamente Antibiotice Iași, cu acționar majoritar statul român, a intrat pe mai multe piețe noi, de pe trei continente, în prima jumătate a acestui an. Potrivit unui comunicat cu rezultatele financiare la S1, Antibiotice a accesat patru noi piețe din Europa, cu produse injectabile: Italia, Franța, Polonia și Bulgaria care vor aduce un aport estimate la cifra de afaceri de 13 milioane lei. De asemenea, pe o nouă piață din Orientul Mijlociu, piața Emiratelor Arabe Unite, compania a realizat o primă livrare de medicamente, având stabilite în strategia de expansiune teritorială obiective privind înregistrarea de noi produse pentru creșterea prezenței în acest teritoriu. O altă nouă piață pe care Antibiotice a pătruns în prima jumătate a anului 2024 este și Australia, unde compania a încheiat un parteneriat cu unul dintre cei mai mari jucători globali din piața produselor destinate spitalelor, lansând astfel un prim produs în această țară, alte două fiind în curs de înregistrare.

La S1 2024, veniturile înregistrate au fost de 38 de milioane lei, în creștere cu 8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Profitul net a ajuns la 72,4 milioane lei, mai mult cu 20% față de 2023. Exporturile cu crescut cu peste 25% iar investițiiile cu 50%. Compania rămâne liderul mondial la vânzările de nistatină, un antifungic.

Planul de investiții al Antibiotic este finanțat printr-un mix de surse, incluzând ajutor de stat, care vizează stimularea investițiilor cu impact major în economie, Planul Național de Redresare și Reziliență, Programul InvestEu al Comisiei Europene, credit din partea Băncii Europene de Investiții precum și resurse proprii ale companiei. Aceaste finanțări susțin implementarea proiectelor strategice ale Antibiotice, contribuind la consolidarea poziției în industrie, pregătind-o pentru viitor.

„Programul de investiții include proiecte care dezvoltă portofoliul de produse, stimulează cercetarea și deschid noi piețe. În perioada de referință, Antibiotice a investit 7,83 milioane de lei în dezvoltarea portofoliului de produse. Totodată, alte investiții considerate prioritare în prima jumătate a anului 2024, au totalizat 33,13 milioane lei. Acestea au vizat punerea în funcțiune a unei capacități de producție de energie solară la sol de 2,5 MWh care să asigure 26,4% din consumul de energie al companiei (prin raportare la consumul din 2021), urmând ca până la finalul anului să se implementeze și un ansamblu de panouri fotovoltaice pe clădirile companiei cu o putere de 1,2 MW. În acest mod producția de energie verde va asigura autonomia din punct de vedere energetic până la aproximativ 35% din necesarul platformei industriale a Antibiotice”, se mai arată în comunicatul citat.

Alte investiții s-au orientat spre digitalizarea platformei, prin încheierea unui parteneriat cu IBM România, automatizarea proceselor specifice, modernizarea aparaturii de laborator, echipamentelor precum și extinderea capacităților de producție în special pentru noi forme farmaceutice, cum sunt soluțiile sterile și produsele topice sterile. În prima jumătate a acestui an compania a făcut demersurile privind selectarea ofertelor și identificarea contractorilor pentru realizarea acestor noi capacități de producție

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: