Extinderea în online: Cel mai mare retailer din Europa face parteneriat cu firmă de VC, pentru a investi în startup-uri din domeniul comerțului digital

cumparaturi online card foto pexels-karolina-grabowska

Grupul francez Carrefour, cel mai mare retailer european, a anunţat luni că a decis să îşi unească forţele cu firma de venture capital Daphni pentru a investi în startup-uri din domeniul retailului digital, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Compania are în plan extinderea în e-commerce în următorii ani.

Noul fond creat de cele două părţi, care va fi denumit Dastore, va investi iniţial 80 de milioane de euro pentru a prelua participaţii minoritare la startup-uri cu mare potenţial de creştere din Franţa şi întreaga lume, în ideea de a permite Carrefour “să fie aproape de inovaţiile şi noile tehnologii”, a informat grupul francez într-un comunicat de presă.

În luna noiembrie 2021, Carrefour a promis că între 2022 şi 2026 va investi trei miliarde de euro pentru expansiunea sa digitală, unul dintre pilonii noii strategii a grupului francez, care vrea să rămână în faţa Amazon în ceea ce priveşte livrările de cumpărături şi să îşi accelereze relansarea.

Grupul Carrefour are aproximativ 13.000 de magazine în peste 30 de ţări. Carrefour a încheiat anul 2021 cu 43 de hipermarketuri pe piaţa din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: