Exporturile României către Germania au încetinit, din cauza evoluției economice mai slabe a „motorului Europei” / România urcă în topul partenerilor comerciali

germania diaspora populatie berlin sursa foto: Unsplash/ Raja Sen

Schimburile comerciale dintre România și Germania au depășit în prima jumătate a anului 2024 cu 3,9% volumul schimburilor din aceeași perioadă a anului trecut, conform Biroului Federal de Statistică (Destatis), transmite Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România).

Importurile și exporturile dintre România și Germania au însumat în perioada ianuarie – iunie 2024 21,7 miliarde euro. Creșterea este de 3,9 % față de aceeași perioadă a anului trecut (primele șase luni 2023: 20,5 miliarde euro).

Astfel, exporturile către România s-au ridicat la 11,8 miliarde euro, ceea ce înseamnă o creștere de 6% față de perioada similară din 2023, în vreme ce importurile Germaniei din România au însumat 9,93 miliarde euro, în creștere cu 1,4% față de primele șase luni ale anului trecut. Aceste rezultate plasează România pe locul 16 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei privind exporturile și pe locul 19 privind importurile.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Per total, potrivit datelor comerciale din prima jumătate a acestui an, România urcă pe locul 16 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei. La sfârșitul anului 2023 țara noastră se afla pe locul 17, iar în 2022 pe locul 21.

„Ne bucură evident faptul că relațiile comerciale bilaterale s-au intensificat, în ciuda situației economice dificile din Europa și în special din Germania. Cu toate acestea, scăderea exporturilor românești către Germania reflectă evoluția economică mai slabă din Germania, în special situația foarte tensionată din sectorul auto, dar nu numai. Atât în Germania, cât și în România trebuie să ne concentrăm pe creșterea competitivității amplasamentelor investiționale. Poveri suplimentare, cum ar fi măsurile fiscale de tip creșteri de taxe, sau îndatoriri birocratice suplimentare nu ajută deloc companiile. Investițiile în infrastructură (transport, rețeaua energetică) și în sistemul educațional, reducerea birocrației, creșterea investițiilor de stat în sectoare cheie sunt mai necesare ca niciodată”, declară Sebastian Metz, director general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane.

AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și cea mai mare cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK România numără peste 630 de firme-membre.