Exportăm gaze în trei direcții: Ungaria, Ucraina și Bulgaria

Moldovagaz Sursa/Moldovagaz Facebook

9,5 milioane de metri cubi este exportul de gaze al României, vineri seara, la ora 19.00, potrivit datelor interactive Transgaz consultate de Economedia.

Țara noastră trimite gaze în Ungaria – 6,5 milioane metri cubi, în Ucraina – 2,5 milioane de metri cubi și în Bulgaria – 0,5 milioane de metri cubi.

Suntem net exportatori de gaze, deși avem și cantități la import – 6 milioane metri cubi intră din Bulgaria. Importul din Bulgaria se face pe T1, unul din gazoductele care traversează Dobrogea, și tot pe el se realizează exportul către Ucraina, deci acesta este probabil un tranzit. Sursa gazelor poate fi Gazprom, via TurkStream, sau azerii.

În schimb, exportul către Bulgaria este pe Giurgiu – Ruse, a doua conexiune gazieră cu vecinii.

Către unguri, cu siguranță se exportă și producție locală de gaze, Petrom fiind una dintre firmele care o face, așa cum Economedia.ro a mai relatat.

Suntem exportatori de gaze pentru că avem un consum intern foarte mic, industria energointensivă fiind, în mare parte, oprită. Putem așadar să stocăm, în aceste zile, până la 10 milioane de metri cubi pe zi. De altfel, depozitele pentru la iarnă sunt la peste 60% pline, iar fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, abia demisionat, a spus că, în septembrie, ele vor fi pline 100%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Exportul de gaze nu doar aduce beneficii economice semnificative, dar poate contribui și la întărirea relațiilor comerciale și diplomatice cu țările vecine. Totodată, este important ca această resursă valoroasă să fie gestionată cu responsabilitate, astfel încât să asigurăm atât satisfacerea nevoilor interne, cât și beneficiile sustenabile ale exportului.

  2. Nu noi exportam ce OMW ca doar ei detin resursele de titei si gaze ,restul este ipocrizie!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.