EximBank finalizează fuziunea cu Banca Românescă și devine bancă universală, inclusiv cu produse pentru persoanele fizice. Cele două bănci vor funcţiona ca o singură entitate, sub denumirea de EximBank, începând din 31 decembrie

Eximbank

Banca de stat EximBank finalizează fuziunea cu Banca Românescă şi devine bancă universală cu servicii complete, adică inclusiv de retail, cu produse pentru persoanele fizice. Din 31 decembrie 2022, data efectivă a fuziunii, cele două bănci vor funcţiona ca o singură entitate, sub denumirea de EximBank.

„După parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de legislația specifică și regulamentele bancare, procesul de fuziune prin absorbție între EximBank, în calitate de societate absorbantă, și Banca Românească, în calitate de societate absorbită, a obținut în această lună avizul prealabil al Băncii Naționale a României, ceea ce a permis înregistrarea fuziunii la Oficiul Național al Registrului Comerțului. În aceste condiții, din 31 decembrie 2022 – data efectivă a fuziunii conform proiectului de fuziune – cele două bănci vor funcționa ca o singură entitate, sub denumirea de EximBank. Este un moment de o importanță majoră atât pentru EximBank – care devine o bancă universală românească de top adăugând în portofoliu produse pentru persoanele fizice, cât și pentru sistemul bancar local – prin majorarea prezenței capitalului românesc pe piața financiar-bancară, mai ales în contextul actual. Noi am crezut de la bun început în potențialul extraordinar al acestui proiect, iar finalizarea lui cu succes arată o dată în plus angajamentul nostru ferm de a continua să susținem creșterea economiei românești prin suportul financiar pe care îl vom acorda tuturor segmentelor de piață, fie că  vorbim despre persoane fizice sau companii”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Pe parcursul procesului de fuziune, EximBank a fost asistată de Pricewaterhouse Coopers Management Consultants SRL.

În urma unor runde succesive de negocieri, EximBank și National Bank of Greece (NBG) au semnat, în 20 iunie 2019, contractul de achiziție a pachetului majoritar de acțiuni al Băncii Românesti, iar, în luna decembrie 2019, tranzacția a primit avizele de neobiecțiune din partea Consiliului Concurenței și a Băncii Naționale a României, autoritățile de reglementare relevante pentru această tranzacție. Odată cu îndeplinirea cerințelor obligatorii de reglementare și a celorlaltor elemente prevăzute în acordul pe care EximBank și National Bank of Greece l-au semnat, în ianuarie 2020, au fost întrunite toate condițiile pentru încheierea tranzacției.

Preţul plătit de EximBank pentru BROM a fost de aproape 60 de milioane de euro, la un capital achiziţionat de aproximativ 130 de milioane de euro. Pe lângă preţul plătit pentru capital, tranzac¬ţia totală a inclus rambursarea împrumutului subordonat acordat Băncii Românești de către NBG, în valoare de 65 de milioane de euro, și rambursarea, de către BROM, a finanțării intragrup primite de la banca-mamă, în valoare de 90 de milioane de euro, plătite de Banca Românească din lichidităţile proprii. Tranzacția nu a implicat nicio finanțare de la bugetul de stat.

Independent de componentele specifice unei bănci universale, după fuziune, EximBank va continua să acționeze pe segmentul garanțiilor și asigurărilor de stat, conform mandatului primit din partea statului român.

EximBank a fost înființată în 1992 și are ca acționar majoritar statul român, prin Ministerul Finanțelor. În ultimii zece ani, banca a performat în mod accelerat astfel că, pe lângă intrarea în Topul celor mai mari 10 bănci după active din România, EximBank este astăzi una dintre cele mai valoroase companii românești și o instituție de importanță sistemică.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: