De mai mulți ani, Immofinanz s-a concentrat pe dezvoltarea parcurilor de retail, eficiente din punct de vedere al costurilor și rezistente în perioade de criză, cu randamente bune, prin identificarea din timp a potențialului acestor investiții. Portofoliul actual al companiei cuprinde 99 de parcuri comerciale Stop Shop, localizate în zece țări: Slovacia (16 parcuri), Slovenia (14), Ungaria (14), Serbia (14), Austria (13), Republica Cehă (12), Polonia (10), Croația (4), Italia (1) și România (1).
Compania deține un singur parc de retail Stop Shop, în România, în Botoșani.
„Dorim să ne consolidăm poziția de principal operator pe segmentul parcurilor de retail în Europa prin extinderea portofoliului Stop Shop la aproximativ 140 de noi parcuri, prin achiziții și proiecte dezvoltate de la zero, inclusiv în România, care este este o piață-cheie pentru grup, iar politica noastră vizează dezvoltarea brandurilor la nivel global pe toate piețele pe care operăm”, transmit Economedia oficialii Immofinanz.
În ceea ce privește zonele din România, Immofinanz, care deține încă un portofoliu masiv de terenuri rămase de la Adama, dezvoltator preluat de austrieci la începutul deceniului trecut, ar putea folosi o parte dintre terenurile care se pretează pentru dezvoltarea de parcuri de retail.
„Pentru orice proiect imobiliar, amplasarea este un factor esențial. Parcurile Stop Shop sunt, de obicei, situate în orașe cu aproximativ 30.000-150.000 de locuitori. Dacă vom identifica în portofoliul nostru un lot optim pentru dezvoltarea unui astfel de proiect, vom lua o decizie în acest sens”, mai spun oficialii companiei austriece.
Terenurile care nu vor fi utilizate pentru proiecte imobiliare noi, vor fi vândute, compania căutând permanent modalități de optimizare a portofoliului din România, inclusiv prin achiziții și vânzări de proprietăți. De reținut e și faptul că Immofinanz plănuiește să dezvolte și locuințe ieftine și ecologice, din lemn, peste parcurile de retail Stop Shop.
Portofoliul de proprietăți pe care compania plănuiște să le includă în dezvoltări viitoare cuprind terenuri fără construcții și/sau proiectele suspendate temporar. Această categorie avea o valoare contabilă totală, la nivel global, de 162,7 milioane euro la 30 septembrie 2021, o bună parte, în valoare de 93 de milioane de euro, aflându-se în România.
„Cuantumul proprietăților de acest tip, inclusiv a numărului de terenuri din România, va fi redus în continuare prin vânzări, în concordanță cu strategia Immofinanz. De altfel, în 2021, în România, în iulie și august am încheiat vânzarea a patru terenuri, cu o valoare de aproximativ 10 milioane de euro. Trei dintre aceste proprietăți sunt amplasate în Brașov și unul în Galați”, explică oficialii Immofinanz.
Povestea platformei Rocar
Immoeast, fosta filială a Immofinanz din Estul Europei, a cumpărat în 2008 de la grupul Longbridge, coordonat de omul de afaceri Henry Dan Solomon, cu circa 200 de milioane de euro cinci terenuri cu potențial imobiliar, în suprafață totală de 30 de hectare, printre care se aflau fostele platforme industriale Ventilatorul și Rocar din București.
În toamna 2019, Immofinanz a vândut terenul Ventilatorul, la pachet cu o clădire de birouri, pentru 39 milioane de euro către One United Properties, care dezvoltă în loc proiectul mixt One Cotroceni Park, cu circa 800 de apartamente și clădiri de birouri. Lotul Rocar, de 18 hectare, este singurul activ rămas în proprietatea companiei, din portofoliul Longbridge după 14 ani de la achiziție.
Dacă va fi vândut sau dezvoltat nu se știe încă, dar cu certitudine platforma va fi dezvoltată, deși amplasarea în Sectorul 5, probabil cel mai sărac din București, mai puțin căutat de investitori îl face mai greu de vândut sau de dezvoltat.