EXCLUSIV Antreprenorul Cristian Brînză va dezvolta, după Moon Resort din Bușteni și startul construcției Moon Chalets din Comarnic, un aparthotel în Bușteni

efficient-house-3 Sursa foto: Moon Capital

Moon Capital, companie deținută de Cristian Brânză derulează mai multe investiții noi, după Moon Resort Bușteni, care a fost demarată în 2020. Astfel, compania a securizat un teren de 1,5 hectare unde va dezvolta 55 de de case pentru cazare, primele 13 case urmând să fie locuibile în luna mai. De asemenea, compania dezvoltă un aparthotel în Bușteni, care va include 32 de apartamente cu două camere.

Potrivit lui Cristian Brînză, proprietarul afacerii, compania a finalizat deja primele șase case în Comarnic, care au deja cereri de cazare, iar luna viitoare vor fi gata alte șapte, a investit 1,5 milioane de euro în Moon Resort din Bușteni, alte 1,5 milioane de euro până acum în Moon Chalets Comarnic, iar în total va investi 5-6 milioane de euro.

De asemenea, investitorul are la vânzare apartamente în proiectul de aparthotel Moon Golful Regal din Bușteni, ale căror prețuri încep de la 96.388 de euro plus TVA, iar blocul are trei etaje. Pe un model deja existent în România, apartamentele de vacanță vor putea fi închiriate către turiști când nu sunt folosite de proprietari, iar aceștia vor primi o cotă parte dintre venituri.

Sursa foto: Moon Capital

Antreprenorul român a vândut deja 20% dintre apartamentele din aparthotelul din Bușteni, iar ministațiunea sa din oraș a fost ocupată în proporție de 82% anul trecut. Majoritatea turiștilor sunt din București, circa 80%, după spusele lui Cristian Brînză, iar investiția din Comarnic, cele șase căsuțe finalizate recent sunt căutate tot de bucureșteni deoarece îi scapă de aglomerația de pe DN1, care începe adesea din Comarnic.

De altfel, zona foarte pitorească l-a atras de la început pe antreprenor, asta deși nici Bușteni, nici Comarnic nu au multe oferte de petrcere a timpului liber. Nici măcar o ofertă solidă de luat masa nu există, dar antreprenorul încearcă să compenseze acest lucru prin condițiile oferite de proiectele sale.

În fine, antreprenorul vinde și chaleturi în Comarnic cu prețuri care încep de la 99.000 euro plus TVA pentru casele de 51 mp și 140.000 euro plus TVA pentru case de 120 mp. De asemenea, compania are la vânzare căsuțe de 38 mp cu 75.000 de euro plus TVA și unele mai mici, de 30 mp, cu 65.900 euro plus TVA. Toate au teren de 250 mp sau 260 mp și terasă de la 17 mp, la 30 mp.

În plus, Moon Capital primește și comenzi pentru construcția de tiny house, în cazul cărora are deja două rezervări și peste 100 de oameni care vor intra la discuții săptămâna aceasta.

Sursa foto: Moon Capital

„Vrem să ne extindem și în afara țării, deocamdată în Portugalia și Spania. De altfel, în Spania, avem deja negocieri pentru a achiziționa un teren pentru construcția unor căsuțe asemănătoare cu cele din România”, spune Cristian Brînză pentru Economedia.

Cristian Brînză așteaptă un return of investment de 14-15% în șase ani de la investițiile sale.

De altfel, acesta a început să utilizeze noile tehnologii în proiectul de săsuțe din Comarnic, pentru care va monta pompe de căldură și sisteme de recirculare a aerului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: