EXCLUSIV Certion are circa 9,5 hectare de teren pentru dezvoltare în patru localități din țară

Foto Galileo Sursa foto: Certion

Dezvoltatorul român Certion, fondat în 2015 de Cătălin Scripcaru, fost country manager al Strabag și Raiffeisen Evolution, dar și partener diviziei Neo a One United Properties, acum desființată, Bogdan Căruntu și Cezar Ionescu, are în diverse stadii de dezvoltare, proiecte de circa 100 de milioane de euro în sudul litoralului românesc. Alături de Vogh Olimp și Galileo Olimp Resort & Residences aflate în construcție, alte trei proiecte – Lago Neptun, Pharos Olimp și Solantis Neptun – urmează a fi lansate în perioada următoare.

De asemenea, compania deține terenuri cu o suprafață de două hectare, în Cernica are terenuri de două hectar, iar în Brănești de cinci hectare. În Neptun terenurile deținute momentan au o suprafață de 5.000 mp.

„Suntem preocupați să dezvoltăm proiecte care aduc plus valoare zonei, care duc la o dezvoltare urbană echilibrată, fluidă, iar în prezent suntem axați doar pe zona rezidențială, de locuire, nu dezvoltăm proiecte de retail și / sau office”, spune pentru Economedia, Cătălin Scripcaru, CEO-ul companiei.

Compania intenționează să se extindă în toate marile orașe, care se află pe lista de interes.

„Ne dorim expansiunea și suntem permanent în căutarea de locații pe care să dezvoltăm proiecte de valoare. Momentan nu deținem niciun teren în orașele menționate”, explică Scripcaru.

Ar putea piața să fie frânată spre sfârșitul anului 2022?

Momentan, piața rezidențială este în formă iar proiectele finalizate, ca și vânzările sunt pește așteptările jucătorilor din piață. Dar, la anul, în funcție de măsurile implementate de stat, ar putea să apară blocaje.

„Din punctul nostru de vedere, piața nu se află într-un boom imobiliar. Creșterea actuală va încetini anul viitor și, în funcție de măsurile implementate la nivel macroeconomic, ar putea să se oprească în trimestrul al treilea din 2022”, arată Cătălin Scripcaru.

Întrebat dacă există pentru Certion un risc din cauza creșterii dobânzilor la creditele ipotecare, CEO-ul companiei se arată încrezător, deoarece clienții săi sunt la un nivel ridicat al veniturilor și nu prea folosesc credite pentru achiziții.

„Având în vedere că doar o mică parte din segmentul premium utilizează creditele ipotecare pentru investiții, din punct de vedere al puterii de cumpărare, preconizăm că vom fi afectați marginal, cu o pondere relativ redusă în vânzările proiectelor noastre”, conchide Cătălin Scripcaru.

Certion a primit autorizație de construire pentru Galileo Olimp Resort & Residences, al doilea proiect de regenerare al companiei de pe Litoral. Galileo Olimp Resort & Residences va avea o clădire de 5 etaje cu 173 de apartamente,  o esplanadă cu restaurante, terase, cafenele, cocktail bar, magazine tip high street precum și o zonă de promenadă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: