Eșec răsunător în mandatul lui Grindeanu pe Autostrada Moldovei: CNSC admite contestația Nurol pe lotul 3, ultimul tronson fără contract. PNRR-ul, în pericol

Ploiești -Buzău

Eșec răsunător în mandatul Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor: la peste doi ani de la lansarea licitației, contractul pentru lotul 3 al Autostrăzii Moldovei (A7) nu poate fi semnat, contestația turcilor de la Nurol fiind admisă luni, 3 iulie, la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). După decizia Curții de Apel București, CNAIR a descalificat oferta Nurol și a desemnat câștigătoare oferta Tekfen (Turcia), iar contestația Nurol a fost parțial admisă, deci Compania de Drumuri trebuie să facă o nouă reevaluare.

„Problema” lotului 3, ultimul lot fără constructor dintre Ploiești și Pașcani (320 km), este și mai complicată având în vedere întârzierile de pe Lotul 1 Ploiești – Mizil cauzate atât de mobilizarea insuficientă a Pizzarotti cât și de terenul cu apă respectiv întârzierile de pe lotul 2 fără a avea legătura cu cele 10 loturi pe care le construiește UMB de la Buzău la Pașcani.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Astfel, „pe mâna” lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor, respectiv a lui Cristian Pistol la CNAIR, lotul de 14 kilometri trece printr-o nouă etapă de evaluare, deși „miza” banilor din PNRR obligă la derularea proiectului fără sincope, spune Horațiu Cosma, fost secretar de stat în mandatul Cătălin Drulă.

„Nou eșec răsunător pe Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor CNSC a admis încă o contestație pe tronsonul 3. Este al treilea câștigător anunțat de CNAIR și invalidat în instanță în 2 ani. Licitația pentru primele 3 tronsoane ale Autostrăzii A7 dintre Ploiești și Buzău a fost lansată în iunie 2021. Pe primele 2, lucrările au început în vara anului trecut, însă progresează extrem de lent. După jumătate din termenul contractual, au ajuns la circa 15% stadiu în teren. În tot acest timp, cel de-al treilea tronson ce ocolește Municipiul Buzău s-a împotmolit complet în mandatul lui Sorin Grindeanu. Despre istoria acestei licitații s-ar putea scrie o carte cu titlul ”Așa nu”. În februarie 2022 Grindeanu a anunțat primul câștigător al licitației. În aprilie 2022 CNSC, iar mai apoi, în iulie 2022, Curtea de Apel București CAB au desființat decizia companiei de drumuri. În octombrie 2022 Grindeanu mai face o încercare și dă al doilea câștigător. Aceiași CNSC și, mai apoi CAB, aruncă la coș noua ”ievaluare” a companiei de drumuri în decembrie 2022, respectiv ianuarie 2023. A treia oară credeți că a fost cu noroc? Cu Grindeanu la butoane, nicio șansă. În mai anul acesta anunță cel de-al treilea câștigător, contestat și el. Contestația a fost admisă azi. Ce credeți că urmează? Evident, al patrulea câștigător. Și alte luni pierdute. Și tot mai puține șanse să atragem banii europeni din PNRR pentru cel mai mare proiect de dezvoltare al Moldovei. Dar lui Grindeanu nu îi pasă. E fericit că a scăpat de rotativă. Se pregătește de concediu. Și românii? Ei rămân cu ambuteiajele pe drumurile patriei”, afirmă Horațiu Cosma, USR.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Solutia cea mai simpla si logica ar fi, sa vine Cnair-ul sa faca o asociere fortata, sa puna pe Tekfen si Nurol sa construieasca impreuna bucata aia de 14 km, 7 km pt Nurol / 7 km pt Tekfen. In asa fel probabil aveau sansa sa recupereze macar pe Pizza si Coni pe loturile vecine. Daca Tekfen si Nurol sunt fortati intro asociere nu mai e cine sa conteste, Danlin probabil a ramas fara bani sa conteste inutil.
    Daca turci nu vor asocierea asta atunci anulare licitatie si sa deie statul direct pt Umb cu + 100 mil fata de oferta turcilor si Umb vine si termina in fata celor de la Pizza si Coni. Insa nimeni nu face nimic constructiv.

  2. Ce p. m. caută turcaleții ăștia la autostrăzile noastre? Că până la urmă chiar și acești turci sau chinezi ori italieni, tot cu mână de lucru din România execută. Așadar, doar la luat “cașcaval”, vin domnii ăia. Categoric aici e o “lucratură”.

  3. Nu-i nimic nou!
    De anul trecut se știe!
    A 7 vei fi un ciot sau două!
    Minunat minunatilor!😡

  4. Schimbați bă băiatule legea, sunteți retardați? Oare așa fac și japonezii? Nemții? Chiar polonezii?

  5. Mizeriilor va bateti joc de Romani si tara asta.grindeanule esti un escroc😡😡😡👎👎👎

  6. pur si simplu contestatiile fac parte dintr-o strategie de a sifona cati mai multi bani . dupa ce expira studiu de fezabilitate se respinge contestatia de catre instanta apoi vine o firma de partid sa mai faca un studiu de fezabilitate dupa care un ONG spune ca o musculita de cacat si-a facut cuibul pe autostrada si nu trebuie sa-i distruga habitaclu si iar vine o firma de consultanta care vede ce si cum ………………. si tot asa inca 15 ani . Apoi vine un alt partid care promite ca fac autostrada si procedurile de imbogatire se reiau dupa aceeasi reteta nu inainte de a mai inaugura cu surle si trambite inca 1500 m de autostrada in aplauzele unor patrioti naivi si a membrilor de partid .

  7. Este atât de simplu sa rezolvi contestațiile astea prin schimbarea legii! Poți cere o garanție semnificativă la înscrierea la licitație iar dac faci contestație și pierzi, pierzi și banii că daune pentru întârzieri inutile aduse statului. Atât trebuie introdus în lege, 1 articol.
    Un alt articol ar fi util pentru firme că Pizzarotti, dacă nu ai predat la timp o lucrare sau nu ai finalizat-o din motive care sunt imputabile constructorului, indiferent că este vorba de insolvență sau mai știu eu ce, nu mai ai voie sa te înscrii la licitații cu statul.
    Nici modificarea asta nu s-au făcut și uite așa sunt firme că Pizzarotti care sunt la al N-lea contract cu întârzieri.
    Iată deci 2 mari probleme care se rezolvă numai și numai DIN PIX. Adică pe stat nu îl costă nimic. Dar politicienii noștri, indiferent de partid, in mod cu totul și cu totul surprinzător, nu găsesc deloc soluții la problemele acestea.
    De ce oare???
    Și vor că noi să-i credem pe cuvânt că sunt de bună credință.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.