Eșec major la Ministerul Transporturilor pentru trenuri noi: Contractul semnat cu PESA (Polonia) pentru 62 de trenuri de scurt parcurs va fi anulat / Curtea de Apel București a admis contestația Alstom

Tren PESA ARF

Contractul de peste 3 miliarde lei semnat în ianuarie 2024 cu PESA (Polonia) pentru 62 de trenuri noi de scurt parcurs va fi anulat. Curtea de Apel București a admis contestația Alstom (Franța), la fel cum s-a întâmplat și la contractul pentru alte 20 de trenuri de lung parcurs. După ce primește decizia CAB, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) urmează să decidă dacă se dispune suspendarea sau anularea contractului. Practic, în acest moment, ARF rămâne doar cu contractul pentru 37 de trenuri noi de lung parcurs de la Alstom (primul tren, în teste la Făurei, fiind estimat să intre în circulație de-abia la toamnă). Ministerul Transporturilor, prin ARF, a semnat contractul cu PESA după decizia favorabilă a CNSC, legislația obligând la atribuirea contractului, după cum Economedia a explicat aici. Este una dintre situațiile destul de rare în care instanța NU menține decizia CNSC.

Curtea de Apel București a avut termen vineri, 5 aprilie, iar luni, 8 aprilie, a fost publicată decizia:

„Solutia pe scurt: Admite in parte plangerea Alstom Transport S.A.. Modifica Decizia atacata, in sensul ca admite in parte contestaţia formulată de Alstom Transport S.A. si, in consecinta: – anuleaza in parte: (i) Comunicările privind rezultatul procedurii, respectiv Adresa nr. 7616/ 30.10.2023 privind comunicarea rezultatului Procedurii de atribuire – Lotul 1, a Adresa nr. 7618/30.10.2023 privind comunicarea rezultatului Procedurii de atribuire – Lotul 2 şi Adresa nr. 7620/30.10.2023 privind comunicarea rezultatului Procedurii de atribuire – Lotul 3, precum si (ii) Raportul procedurii nr. 7612/27.10.2023 aferent Lotului 1, Raportul procedurii nr. 7613/27.10.2023 aferent Lotului 2 si Raportul procedurii nr. 7614/ 27.10.2023 aferent Lotului 3, in ceea ce priveste evaluarea ofertei PESA; – obliga Autoritatea contractanta la reevaluarea ofertei depuse de POJAZDY SZYNOWE PESA BYDGOSZCZ S.A., conform motivelor expuse in considerentele prezentei hotarari. Respinge plangerea POJAZDY SZYNOWE PESA BYDGOSZCZ S.A., ca neintemeiata. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 05.04.2024” se arată în decizia instanței pe care a consultat-o Economedia.

Reamintim că valoarea totală a proiectului este cuprinsă între 3.237.711.753 și 4.150.288.451 lei, fără TVA, împărțită pe trei loturi, și anume:

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
Lotul 1 – 20 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele București N – Ploiești S – Adjud, Iași – Pașcani – Suceava, Bacău – Pașcani, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1.044.933.546 și 1.339.823.526 lei, fără TVA;
Lotul 2 – 23 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele Brașov – Gheorgheni, Arad – Timișoara – Caransebeș, Huedin – Cluj – Bistrița, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1.208.571.156 și 1.554.592.210 lei, fără TVA;
Lotul 3 – 19 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele București N – Ploiești V – Brașov, București N – Roșiori, București N – București Obor/Fundulea, Constanța – Fetești, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 984.207.051 și 1.255.872.715 lei, fără TVA. Durata contractelor aferente loturilor atribuite va fi de 221 – 222 luni, în funcție de lotul atribuit. De asemenea, menționăm că potrivit art. 22 din H.G. nr. 1453 din 8 decembrie 2022 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada decembrie 2022-11 decembrie 2032 în transportul feroviar public de călători, ramele achiziționate sunt puse la dispoziția operatorilor de transport feroviar de călători, în conformitate cu prevederile Metodologiei de alocare a materialului rulant nou achiziţionat”, a transmis ARF.
Decizia CAB:
ARF a lansat în decembrie 2023 a treia licitație pentru achiziția trenurilor cu hidrogen, finanțarea fiind asigurată prin PNRR (detalii aici).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. De ce eșecul e la MT și nu la cei vinovați cu adevărat, CAB?
    Deja e un trend cu acest CAB să decidă împotriva statului, cu orice preț!

    • Economedia e a celor de la g4, USR-isti fanatici, sustinatori ai sectei Martorii lui Drula-Bula. Asa ca tot ce a facut / face Bula sau fac USR-istii lui e prezentat de astia la siperlativ, orice ar face altcineva e un mare esec, chiar daca nu au niciun argument

        • Daca domnul Drula nu are bani (saracutul de el) cum se face ca peste tot vedem numai bannere si reclame cu USR. Pe strada, in toata presa, peste tot. Cum se face ca exista jurnalisti ca cei amintit de domnul de dinainte care canta in struna ONG-urilor si USR si toaca marunt orice adversari politici? Sa zici de USR ca nu are bani, in conditiile in care toti banii negri nedeclarati de ONG-urile care nu platesc taxe merg acolo e ca si cum ai zice USR e un partid de sfinti, fara securisti si fara lichele si fara penali, singurii imaculati de pe tot Globul

        • Domnule Ion ,
          Drula nu are banii guvernului dar au manarit PNRR- ul când au scos din licitație pe cei ce produceau locomotive pe 6 osii și au pus specificația ca ne trebuia locomotive pe 4 osii pe care nu le produce nimeni în tara . Striga hoții mai tare unii ca alții halal tara

          • Termină bă cu prostiile astea. Cele pe 6 osii nu au nici un viitor la trenurile de călători, mai ales când din cele pe 4 osii obții putere egală sau chiar mai mare ale motoarelor de tracțiune.

    • Zice în articol că deobicei CAB susține deciziile CNSC iar vina ține de incapabilii din ministere(acum MT) care nu sunt în stare să organizeze și să desfășoare o licitație cu atenție și în mod profesionist, undeva la 50% din marile licitații organizate de diferite instituții ale statului sunt anulate ceea ce e dezastruos.

      • CAB să-și bage mințile în cap și să-și vadă de treaba lor!
        Cretinismul ăsta cu “contestațiile” trebuie să înceteze, ne costă prea mult timp și bani doar ca niște îmbuibați să se joace de-a “justiția independentă”!
        Odată acordat contractul, Vaya con Dios, la treabă !

  2. Mai degraba succes al mafiei si coruptiei romanesti. Iohannis, Sandru, Veseli, Orban in complicitate cu Stan Gheorghe, Mateescu, Nicolaescu, Rozalia, Iamandi, Puscoi, Bacanaru, Racovita, etc, au confirmat ca justitia romana executa comenzile infractorilor politici din varful statului.

  3. Incredibil cum CAB admite contestația ALSTOM care întârzie de doi ani sa livreze metrourile pentru Bucuresti

    • Admite deoarece polonezii n-au decartat parandaratul de 15-20% cerut firmelor de infractorii PSD.

  4. Am vazut ca si Ministrul transporturilor leaga contractele de la metrou de cel anterior, tot pentru garnituri de tren. Pana la urma sunt contracte separate si d-asta si decizia justitiei, in functie de detaliile din contracte si caietul de sarcini a licitatiei care oricum nu sunt publice si deci nu are sens sa ne dam cu parerea despre ele.
    Insa, din punct de vedere al modului de contractare, in loc de 1 contract care sa cuprinda trenuri pentru 3 regionale diferite, daca erau 3 contracte, cate unul pentru fiecare regionala, era mai probabil ca pe fiecare din cele 3 sa fie un castigator diferit poate si atunci sansa de a primi mai rapid trenuri noi, pentru ca asta este scopul Romaniei, ar fi fost mai mare. Plus ca din punctul de vedere al Romaniei as prefera sa am 2-3 furnizori de trenuri care sa concureze intre ei. Pana la urma Romania nu o sa mai comande trenuri noi pentru inca 10-15 ani daca ne uitam in trecut, deci prin aceste contracte implicatiile sunt pe o perioada lunga de timp.
    Da, probabil ca ar fi fost de dorit ca trenurile noi sa fie produce in Romania, insa asta depinde si de tehnologia implicata si de experienta avuta in firmele din tara.
    Cred ca sunt trenuri complete, nu doar locomotive, ceeace este altceva. Trenurile din Europa de vest sunt un ansamblu de locomotiva + vagon pentru a putea ajunge la viteza de 160 km/h. Insa se pare ca se scapa din vedere ca pana cand liniile nu sunt refacute si intretinute aceste trenuri pot doar sa se strice mergand pe ceeace exista acum… deci mai este ceva timp pana cand lucrurile vor veni in secolul curent in transportul de persoane in Romania.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.