Enel vrea să-şi reducă expunerea la Rusia

Sigla Enel. sursa: Enel sursa foto: ENEL

Enel SpA a urmat măsurile altor companii energetice, indicând că intenţionează să-şi reducă expunerea la Rusia, transmite Agerpres, citând Reuters.

“Am decis că nu putem să ne axăm pe mai multă creştere în Rusia şi de asemenea explorăm scenariile pentru viitor în cazul activelor existente”, a anunţat joi directorul general al companiei de utilităţi, Francesco Starace.

Enel, al cărui cel mai mai mare acţionar este statul italian, este prezent pe piaţa rusă prin Enel Russia, care operează trei centrale pe gaze, cu o capacitate de 5,7 gigawaţi. De asemenea, are două centrale eoliene, dar nu se aprovizionează cu gaze din Rusia.

“Cu siguranţă este o situaţie în care va trebui să luăm o decizie în următoarele luni”, a declarat Starace.

Invadarea Ucrainei de către Moscova a dus la un exod al companiilor occidentale energetice din Rusia. Şi grupul german E.ON şi-a redus expunerea la piaţa rusă, anunţând cu nu mai cumpără gaze de la companiile de tranzacţionare ale Gazprom.

Enel deţine 56% din Enel Russia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: