Retailerul online eMAG anunță investiții de peste 3,2 miliarde de lei în următorii trei ani pentru a susține dezvoltarea accelerată a comerțului online. Compania va pune accent pe dezvoltare internațională, dezvoltarea tehnologiei în România, dar și investiții în alte companii. Vor exista și schimbări la nivelul conducerii: Iulian Stanciu devine președinte executiv eMAG, în timp ce rolul de CEO va fi preluat de Tudor Manea.
„Investițiile pe care le vom face în următorii trei ani ne vor ajuta să le oferim clienților noștri o gamă mai mare de produse și prețuri mai bune, viteză la livrare, dar și o simplificare a procesului de plată. Ne propunem, de asemenea, ca prin infrastructura pe care o construim, să ajutăm antreprenorii locali să facă tranziția în online mai ușor, transferând din experiența dobândită de noi”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.
O nouă etapă de investiții
În următorii trei ani, grupul eMAG vrea să își consolideze prezența în regiune prin investiții care se ridică la 785 de milioane de lei. În Ungaria, unde compania a fuzionat cu Extreme Digital în urmă cu doi ani, ținta este de a atinge vânzări de un miliard de euro în următorii cinci ani. În Bulgaria, eMAG va continua extinderea prezenței fizice, după ce anul trecut a inaugurat primul showroom la Sofia.
De asemenea, un buget de 447 de milioane de lei va fi alocat pentru dezvoltarea de tehnologie românească pe care să o exporte în toate țările unde este eMAG prezentă și de care să beneficieze și ceilalți antreprenori din ecosistemul eMAG. Compania investește în dezvoltarea echipei de tehnologie, care în prezent numără peste 700 de oameni, iar anul acesta urmează să fie extinsă cu alți 100. Tehnologiile dezvoltate de către IT-iștii eMAG integrează inteligență artificială, cu scopul îmbunătățirii experienței de cumpărare, începând din depozit, unde ajută la optimizarea rutei de colectare a produselor comandate și astfel la un timp de livrare foarte bun, până la căutarea pe site-ul și aplicația mobilă eMAG, astfel încât clienții pot să identifice cât mai simplu și rapid produsele dorite.
La rândul său, eMAG Marketplace, care este estimat să ajungă la 45.000 de selleri români în trei ani, de la 25.000 câți sunt acum pe platformă, va beneficia de o infuzie de capital de 251 de milioane de lei. În 2020, volumul vânzărilor realizate de către sellerii români din eMAG Marketplace a crescut cu peste 90% față de 2019, ajungând la 25 milioane de produse.
Pentru a putea susține o gamă mare de produse și a crește viteza de livrare, pe fondul creșterii accelerate a comerțului online, compania va continua investițiile în logistică pentru infrastructura digitală: noul hub logistic de la Joița va deveni complet operațional în septembrie 2022, iar rețeaua easybox va fi dublată în următoarea perioadă pentru a face livrarea mai ușoară, predictibilă și rapidă. În total, investițiile în logistică se ridică la 990 de milioane de lei în următorii trei ani.
eMAG mai are în plan investiții ce însumează 740 de milioane de lei atât în companii deja cunoscute, unde este deja investitor, cât și în alte companii noi de tehnologie care aduc inovații în produse și servicii pentru clienți, pe care le urmărește prin intermediul programului de investiții eMAG Ventures.
Cine este Tudor Manea
Tudor Manea (37 de ani) lucrează de 16 ani în eMAG, a ocupat în ultimii șase ani poziția de director general al companiei și a avut o contribuție esențială în evoluția business-ului și a echipei, fiind cel care a pus bazele departamentului de tehnologie și a contribuit la extinderea internațională a companiei. Tudor a fost angajatul cu numărul 23 în eMAG și a crescut și evoluat odată cu compania. Când s-a alăturat companiei, echipa avea puțin peste 20 de oameni și, deși rolul lui era în echipa IT, seara în drum spre casă livra, ca și ceilalți colegi, colete clienților. Născut în București, Tudor a fost pasionat de matematică și s-a specializat în IT după absolvirea Facultății de Electronică din cadrul Universității Politehnica București. Ulterior, el și-a continuat educația în eMAG cu un EMBA de la Maastricht School of Management și mai multe programe executive la Stanford University, SUA.