Elveția oferă României aproape 10 milioane de franci pentru îmbunătățirea accesului la metroul bucureștean/ Vor fi căutate soluții pentru persoanele cu dizabilități și mobilitate redusă

acces metrou fara bariere Sursa foto: Facebook/ Embassy of Switzerland in Romania / Ambasada Elveției în România

A fost semnat acordul pentru îmbunătățirea accesului la rețeaua de Metrou din București, al cărui scop este să identifice soluții în special pentru persoanele cu dizabilități sau mobilitate redusă, anunță Ministerul Finanțelor și Ambasada Elveției în România. Ministerul Finanțelor în calitate de Unitate Națională de Coordonare și Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO) din partea Elveției, prin intermediul Biroului Contribuției Elvețiene în România au semnat joi, 19 septembrie 2024, acordul privind Măsura Suport „Programul de îmbunătățire a accesului la rețeaua de metrou din București”.

Potrivit comunicatului, programul se va derula până în aprilie 2029 cu un buget de 13.494.761 franci elvețieni, din care 9.700.000 franci elvețieni reprezintă contribuția elvețiană.

Obiectivul principal al programului este identificarea și implementarea soluțiilor pentru îmbunătățirea accesului la metroul din București, în special pentru persoanele cu dizabilități sau mobilitate redusă.

Printr-un studiu derulat prin program se va examina situația actuală a rețelei de metrou și se vor propune soluții tehnice pentru îmbunătățirea și standardizarea accesului în stațiile de metrou existente, adoptând „principiul accesului fără bariere” pentru a răspunde nevoilor tuturor pasagerilor și în special a celor cu mobilitate redusă, precum și măsuri pentru creșterea capacității Metrorex S.A. de a răspunde nevoilor specifice ale acestei categorii de pasageri și pentru o mai bună integrare intermodală a rețelei de metrou cu alte mijloace de transport.

Peste 500.000 de bucureșteni folosesc zilnic transportul cu metroul; printre călători, o mulțime de persoane cu nevoi speciale, greu deplasabile, aleg călătoria în subteran, deși au nevoie de condiții optime de transport, arată ministerul Finanțelor.

Operatorul de Program este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar implementarea programului se va realiza de către Metrorex S.A.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Asta cu solutiile e banc… nu?
    Cum ar fi sa primesti 10 mil € cadooo…. prime, schimburi de experienta(adica VACANTE)… te doare sfecla….

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.