Elon Musk le-a cerut funcţionarilor federali sâmbătă noaptea să predea un raport de activitate până luni dimineață sau riscă să îşi piardă locul de muncă / „Lipsa de răspuns va fi considerată o demisie”

elon musk drujba Sursa foto: Captură video

Elon Musk a anunţat sâmbătă că funcţionarii federali vor trebui să dea socoteală pentru activitatea lor recentă sau riscă să îşi piardă locul de muncă, în contextul în care preşedintele american i-a cerut anterior consilierului său apropiat să fie „mai agresiv” în reducerea cheltuielilor publice, relatează AFP, transmite News.ro.

„În acord cu preşedintele Donald Trump, toţi angajaţii federali vor primi în scurt timp un e-mail pentru a afla ce au făcut săptămâna trecută”, a declarat miliardarul pe reţeaua sa socială X.

„Lipsa de răspuns va fi considerată o demisie”, a continuat cel mai bogat om de pe planetă.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

„Ce aţi făcut săptămâna trecută?”: acesta este subiectul e-mailului trimis funcţionarilor publici americani şi consultat de AFP.

În e-mail, angajaţii sunt rugaţi să răspundă până luni seara la ora 23.59, ora Coastei de Est, descriind cinci sarcini îndeplinite în cursul săptămânii precedente.

Cu toate acestea, e-mailul nu specifică faptul că angajatul îşi va pierde locul de muncă dacă nu răspunde.

Contactat de AFP, Office of Personnel Management (OPM) nu a răspuns imediat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

AFGE, principalul sindicat al funcţionarilor federali, a promis că va contesta orice reziliere „ilegală” a contractului.

„Încă o dată, Elon Musk şi administraţia Trump şi-au arătat dispreţul total faţă de angajaţii federali şi faţă de serviciile esenţiale pe care le furnizează poporului american”, a scris Everett Kelley, preşedintele AFGE, într-un comunicat de presă.

În plus, angajaţii au confirmat pentru AFP că au fost sfătuiţi de agenţiile lor să nu răspundă la acest e-mail, în aşteptarea unor instrucţiuni suplimentare.

Anterior, Trump a declarat că speră ca patronul Tesla şi SpaceX să fie „mai agresiv” în ofensiva sa.

„Elon face o treabă grozavă, dar aş vrea să-l văd mai agresiv”, a scris el pe platforma sa Truth Social.

„Nu uitaţi că avem o ţară de salvat”, a adăugat republicanul.

Elon Musk a fost numit de Donald Trump în fruntea unei comisii pentru eficienţă guvernamentală (Doge), însărcinată cu reducerea cheltuielilor publice în SUA.

Administraţia Trump a pus în aplicare măsuri menite să facă redundante secţiuni întregi ale forţei de muncă federale. Mii de angajaţi federali aflaţi în perioada de probă au fost concediaţi.

Un plan de plecare pentru a încuraja funcţionarii publici federali să demisioneze în schimbul unui salariu care ar continua până la sfârşitul lunii septembrie fusese iniţiat anterior.

Mai mult de 75 000 de angajaţi federali au acceptat oferta de demisie, potrivit Washington Post.

Comentarii

  1. Far calauzitor, geniu, …… pfffhh, moama, wow, cool 💩💥💣🤑🤑🤑🤑🤑🤮🤮🤮🤮

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.