Elevii de la un liceu din Capitală vor fi școliți să devină electricieni, într-un program al ambasadei și companiilor austriece / Cât câștigă un electrician în România

electrician

Criza acută de specialiști (meseriași) în diverse domenii de activitate determină companiile să recruteze angajați încă de pe băncile școlilor. Spre exemplu, un liceu din București va avea, începând din această toamnă, o clasă de viitori electricieni. Elevii vor fi pregătiți de specialiști ai unor companii private austriece în cadrul proiectului educațional de învățământ dual STAR (Școala Tehnologică Austrică din România).

Ca urmare a cererii tot mai mari de electricieni, din partea multor companii prezente pe plan local, la Colegiul Tehnic Energetic din sectorul 5 al Capitalei se va forma, din septembrie anul acesta, o clasă pentru pregătirea acestor meseriași.

„Formarea profesională a devenit foarte importantă pentru tineri, precum și pentru piața muncii, mai ales dacă ținem cont de noul context sanitar dificil creat de pandemie. Cu ajutorul acestui parteneriat public-privat, companiile austriece devin partenerii noștri de practică și potenţiali angajatori ai absolvenților. Ne bucură  faptul că școala noastră poate să susțină tinerii în dezvoltarea lor profesională și să-i ghideze către meserii atractive pe piața muncii, care să le permită să ducă un trai decent și să le ofere posibilități de dezvoltare“, susține Ionela Nistor, directoarea Colegiului Tehnic Energetic din București, implicat în acest proiect.

În acest sens, autoritățile naționale (Ministerul Educației și Cercetării, Primăria Sectorului 5), alături de Ambasada Austriei (Advantage Austria) și trei companii private austriece, au dezvoltat programul de formare profesională în sistem dual STAR. În cadrul acestui proces de formare sunt implicați, prin intermediul parteneriatului public-privat, toți factorii interesați de forță de muncă calificată. Astfel, agenții economici devin parteneri de practică și potenţiali angajatori ai absolvenților de învățământ dual.

Proiectul STAR este privit drept o investiţie în educația românească, potrivit reprezentanţilor Ambasadei Austriece la Bucureşti. „Proiectul STAR are la bază sistemul de învățământ dual, o particularitate a învăţământului din Austria, dar și o colaborare foarte apropiată între şcoală şi agenții economici, care pune mult accent pe pregătirea practică. Scopul nostru este să sprijinim pregătirea tinerilor pentru cele mai căutate meserii din prezent, precum este cea de electrician. Prin intermediul acestui program, companiile austriece oferă job-uri şi oportunităţi de carieră“, precizează Gerd Bommer, consilier comercial în cadrul Ambasadei Austriei la Bucureşti.

Ce presupune învățământul dual și cât câștigă un electrician în România

Primul pas al programului STAR constă în crearea, începând cu această toamnă, a unei clase de electricieni, la Colegiul Tehnic Energetic din București. Absolvenții de clasa a VIII-a, care vor avea posibilitatea să se înscrie în acest program, vor învăţa, timp de trei ani, de la profesioniştii companiilor implicate în proiect.

Programul pune mult accent pe învăţarea practică a meseriei, iar ponderea practicii desfășurate la agenții economici crește astfel: clasa a IX-a – 80% teorie și 20% practică, clasa a X-a – 40% teorie și 60% practică, în vreme ce în clasa a XI-a, elevii fac doar 28% teorie si 72% practică. Astfel, cursanții se vor specializa în meseria de electrician, unde salariile pot deveni foarte bune, pe măsură ce ei vor căpăta experiență.

„Salariile pentru un post de electrician variază destul de mult, ele încep de la 2.500 lei pentru un proaspăt absolvent și ajung până la 4.000-4.500 lei pentru electricienii de nișă, precum sunt cei specializați pe înaltă tensiune, care au nevoie de tot felul de certificări pentru a-și putea face meseria. La aceste salarii nete de încadrare se adaugă tichetele de masă, banii pentru transport, plata posibilelor ore suplimentare, dar și alte sporuri”, explică Cristina Gheorghe, Managing Partner al Human Resources Quality Services, companie implicată în desfășurarea programului STAR.

Tinerii înscriși în program vor avea un tutore din partea operatorilor economici care îi va îndruma pe întreaga perioadă a studiilor, vor beneficia de burse lunare de până la 400 de lei, precum și de premii, în funcţie de rezultatele obţinute, dar și transport gratuit pentru mijloacele în comun. Diploma pe care aceștia o vor obține la absolvirea STAR este recunoscută pe plan internațional, în cadrul statelor europene. Înscrierea în program se va desfăşura în două etape, astfel: etapa I – în perioada 5-8 iulie 2021, etapa a II-a – în perioada 22-26 iulie 2021. De altfel, după absolvirea cursurilor, absolvenții vor avea prioritate la angajare în companiile partenere.

Lipsă acută de meseriași pe piața muncii

Aproape un milion de tineri din România, cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani, nu figurează în nicio statistică, ei nefiind angajați și nici încadrați într-un sistem de învățământ, arată datele Autorităţii Naţionale pentru Formarea Profesională în Sistem Dual. Iar una dintre aceste consecințe o reprezintă deficitul mare de forță de muncă din țara noastră.

Totodată, conform unui studiu ManpowerGroup, 81% din angajatorii de pe plan local susțin că întâmpină dificultăți în ocuparea rolurilor vacante. Potrivit acestora, principalele cauze sunt: numărul insuficient de candidați disponibili (41%), lipsa cunoștințelor profesionale specifice (22%), precum și lipsa experienței în domeniu (16%). Astfel, formarea profesională a devenit extrem de importantă pentru tinerii absolvenți, precum și pentru piața muncii.

STAR (Școala Tehnologică Austriacă din România) este un program de învățământ profesional dual, care are la bază parteneriatul austriaco-român în cadrul căruia o serie de companii private austriece (STRABAG, BSS și Aurocon) finanțează și asigură practica elevilor înscriși în proiect.

În 2021, programul STAR Electricieni se desfășoară în cadrul Colegiului Tehnic Energetic din Capitală, unde elevii vor învăța să devină electricieni. Programul de școlarizare și profesionalizare durează trei ani, timp în care elevii înscriși fac practică în cadrul companiilor austriece partenere, primesc o bursă lunară pe toata durata cursurilor, iar la final obțin o calificare profesională recunoscută pe plan internațional. La absolvirea programului STAR, elevii se pot angaja chiar în cadrul companiilor partenere din program.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: